Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Italia înăspreşte legislaţia privind violenţa împotriva femeilor. Premierul a anunţat norme noi împotriva "feminicidului"

Publicat in Mediafax, vineri 9 august 2013 ·

Guvernul italian a anunţat joi adoptarea unui decret-lege, care urmează să fie validat curând de parlament, pentru a înăspri sancţiunile în caz de violenţă împotriva femeilor.

"Adoptarea în această dimineaţă în consiliul de miniştri a decretului ce conţine noi norme împotriva «feminicidului». L-am promis, l-am făcut", a anunţat pe Twitter liderul guvernului Enrico Letta.

Premierul a apreciat apoi în cursul unei conferinţe de presă acest "semnal puternic al unei schimbări radicale" de atitudine şi "luptă fără limite" împotriva "tristului fenomen al feminicidului", declarându-se "mândru" de adoptarea unui text constituit din 12 măsuri.

Conform sindicatului Cgil, în cursul primelor şase luni din 2013, un total de 81 de femei au fost ucise în Italia, în 75 la sută din cazuri de către partenerul lor sau un membru al familiei. În 2012, 124 de femei au fost ucise în Italia.

Decretul prevede mai ales pedepse mai aspre şi circumstanţe agravante când, spre exemplu, violenţele sunt comise în faţa unui minor sau asupra unei femei însărcinate.

O dată o plângere depusă, ea nu va mai putea fi retrasă, iar ancheta va fi obligatorie.

Obligatorie este de asemenea şi arestarea agresorului surprins în flagrant delict de hărţuire sau de abuz. Soţii violenţi vor fi imediat scoşi din domiciliul familiei iar victimele violenţelor constant informate cu privire la starea anchetei împotriva agresorului lor (în special în cazul eventualei sale eliberări). Ajutoare financiare sunt acordate victimelor, indiferent de veniturile pe care le au, precum şi un permis de şedere umanitară pentru femeile străine victime ale violenţelor.

Ministrul de Interne Angelino Alfano a subliniat că decretul-lege are "trei obiective: prevenirea violenţei, pedepsirea certă, protejarea victimelor". "Am organizat textul în aşa fel încât în primul rând să putem interveni în

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 40 minute
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 2 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum o ora
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Grindină în mai multe zone din ţară. Ce județe au fost afectate

Ziare.com acum o ora
Grindina a afectat mai multe gospodării din țară, afectând grădinile și livezile. Imagini cu ploaie torenţială însoţită de grindină au fost distribuite pe reţelele de socializare din mai multe zone din ţară, unde meteorologii au anunţat căderi impor

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 5 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 32 minute
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 3 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Acţiune a poliţiei israeliene într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită ca birou de Al Jazeera

Mediafax acum 2 ore
Poliţia israeliană a descins duminică într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită de Al Jazeera ca birou de facto, în urma unei decizii a guvernului de la Tel Aviv de a închide operaţiunile locale ale postului de televiziune deţinut de Qatar, au d

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

21°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°