Afacerile fraților Boureanu cu combinatul vâlcean vor fi prezentate în cadrul unei anexe a raportului privind cauzele care au adus combinatul în această stare Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Raportul privind cauzele insolvenţei Oltchim, prezentat de avocatul Gheorghe Piperea, care asigură administrarea judiciară a combinatului, a confirmat ceea ce EVZ a scris în repetate rânduri. Vor urma anexe în care vor fi prezentate cauze noi, între care şi relaţia comercială a Oltchim cu fraţii Sorin şi Cristian Boureanu, a spus Piperea pentru EVZ. Pe 21 septembrie 2012, Evenimentul Zilei a relatat modul în care aceştia au făcut afaceri cu Oltchim, asigurând, între altele, distribuirea profilelor combinatului. Nu a apărut nicio acuzaţie penală împotriva acestora. Din punct de vedere moral, însă, se poate vorbi de o inginerie comercială, bazată poate şi pe mită şi pe trafic de influenţă politic.
Ce vom citi în anexă
„Am descoperit că firma acestora avea acelaşi nume cu cel al diviziei de profile al Oltchim, fără însă să se fi achitat combinatului sume din drepturile pentru marca înregistrată”, a spus Piperea pentru EVZ. Concret, divizia de profile PVC a Oltchim se numea Ramplast, iar firma fraţilor Boureanu - Ramplast Distribuţie, a spus Piperea.
Cristian Boureanu nu a putut fi contactat de EVZ. În schimb, fratele acestuia, deţinătorul Ramplast, ne-a declarat: „Eu am înregistrat primul la OSIM marca Ramplast pentru feronerii şi accesorii”. Ramplasat are însă şi datorii la Oltchim.Potrivit acestuia, relaţiile comerciale cu Oltchim s-au încheiat în decembrie 2011, dar în baza unei anexe la contract au continuat şi anul trecut. „Avem datorii la combinat de aproape un milion de lei pentru că, la rândul nostru, avem de recuperat de la clienţi circa 900.000 de lei”, a spus Sorin Boureanu.
O relaţie de durată
Ramplast este doar una din firmele prin care fraţii