Los Angeles Clippers a câştigat aseară cel de-al 17-lea meci la rând, impunându-se cu 107-96 pe teren propriu în faţa lui Utah Jazz.
"Nu ne gândim la titlu"
Californienii trec prin cele mai bune momente din istorie, câştigând meci după meci în luna decembrie. Dacă în precedentele partide Clippers a fost ajutată de evoluţiile bune ale lui Chris Paul (foto dreapta), Blake Griffin sau a rezervelor Jamal Crawford şi Matt Barnes, aseară californienii au câştigat graţie jocului excelent făcut de experimentatul Caron Butler. La 32 de ani, Butler joacă deja de două sezoane pentru Clippers. Iar aseară, în meciul cu Jazz, a reuşit unul dintre cele mai bune meciuri din carieră, marcând 29 de puncte, 18 dintre care venite din aruncări de trei puncte, acolo unde a avut procentaj de 100%. Victoria (107-96) a dus-o pe Clippers la 17 meciuri consecutive câştigate. A devenit deja o obişnuinţă ca jurnaliştii americani să-i întrebe pe jucătorii antrenaţi de Vinny del Negro dacă ţintesc titlul în acest sezon. Însă de fiecare dată, aceştia spun că refuză să se gândească deocamdată la acest lucru. "E mult prea devreme, se pot întâmpla multe lucruri până la finalul sezonului. Încercăm să jucăm bine şi să câştigăm cât mai multe meciuri", a spus după meciul de aseară Chris Paul (19 puncte, 9 pase decisive), "creierul" din spatele succesului californienilor. Aseară, Paul a fost susţinut în ofensivă de Butler, Jamal Crawford (19 puncte, 4 recuperări 3 pase decisive) şi DeAndre Jordan (14 puncte, 6 recuperări), în timp ce Blake Griffin nu a reuşit decât 7 puncte şi 7 recuperări. În acest moment, LA Clippers conduc în Conferinţa de Vest, cu 25 de victorii şi 6 înfrângeri, cu două victorii mai mult decât locul secund, Oklahoma City Thunder. Pentru Clippers urmează două deplasări dificile, la Denver şi Golden State Warriors.
Cousins i-a dominat pe Celtics