Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cătălin Manole, campion la acordarea primului ajutor

Publicat in Adevarul, sâmbătă 6 noiembrie 2010 ·

Echipa condusă de locotenentul Cătălin Manole a câştigat Locul l la Concursul Naţional al Echipelor de Prim-Ajutor 2009

Cătălin Manole a ales să urmeze o carieră militară, din admiraţie pentru bunicul său, Vasile Manole, care a fost ofiţer de pompieri. “Eram încântat de poveştile amintirile bunicului, din cariera sa militară. Şi îmi plăceau foarte mlt cizmele lui de ofiţer pe care le-am încălţat de mic, deşi intram în ele aproape tot!”, îşi aminteşte Cătălin Manole.

Tânărul şi-a urmat visul din copilărie şi astăzi este comnadant al Detaşamentului 1 Mobil din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi din Giurgiu (IJJ), având în subordine peste 100 de oameni.

“La absolvirea Academiei de Poliţie din Bucureşti, în anul 2004, am avut bucuria, ca seria noastră să primească numele de < Promoţia Ştefan cel Mare şi Sfânt-500 >, ţinând cont că se împliniseră 500 de ani de la moartea marelui voievod”, menţionează, cu mândrie ofiţerul.

În anul 2009, Giurgiu a devenit unicul judeţ din ţară în care s-a încheiat un protocol de colaborare între Inspectoratul de jandarmi şi Filiala judeţeană a Crucii Roşii.

Atunci locotenentul Cătălin Manole a devenit comnadant al Detaşamentului de Intervenţie Rapidă în Caz de Urgenţă, din care face parte, pe lângă 30 de voluntari civili, elevi şi studenţi, şi un grup de 10 voluntari jandarmi.

“Aceşti camarazi sunt în subordinea mea la Detaşamentului 1 Mobil din cadrul IJJ şi faptul că suntem colegi de serviciu face ca la antrenamentele de acordare a primului ajutor, să ne mobilizăm, să fim eficienţi şi să avem rezultate foarte bune, dar şi să ne simţim foarte bine la antrenamente”, spune ofiţerul.

În anul 2009, echipa condusă de locotenentul Cătălin Manole a câştigat Locul l pe ţară la Concursul Anual al Echipelor de Prim Ajutor din cadrul Detaşamentelor de Interveţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 3 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 3 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum o ora
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 13 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 3 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 3 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 6 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 5 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 5 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°