Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kelemen: UDMR va insista pentru recunoaşterea limbii maghiare în Constituţie

Publicat in Adevarul, vineri 28 septembrie 2012 ·

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că Uniunea va avea un rol important în amendarea Constituţiei în anul 2013, în condiţiile în care există "mai multe aspecte care trebuie clarificate", şi va insista pentru recunoaşterea limbii maghiare în legea fundamentală.

Kelemen a spus, vineri, într-o conferinţă de presă la Zalău, că UDMR va insista în amendarea Constituţiei şi pe drepturile minorităţilor, drepturile lingvistice şi cele colective, dar şi pentru recunoaşterea limbii maghiare în legea fundamentală în zonele unde trăiesc maghiari într-o proporţie substanţială, transmite Mediafax.

"Anul 2013 va fi un an în care Constituţia României va fi amendată. Este nevoie de o amendare a Constituţiei şi noi credem că UDMR va avea un aport important în amendarea Constituţiei. Sunt câteva aspecte care trebuie clarificate, pornind de la primul articol şi până la raportul între instituţiile fundamentale, dacă vrem republică parlamentară sau republică semiprezidenţială, dacă vrem să separăm atribuţiile celor două Camere ale Parlamentului, dacă vrem bicameralism sau nu. Noi la toate aceste întrebări avem răspunsuri corecte şi concrete care vin din societate şi nu din teorie, din manuale. Vom insista şi în ceea ce priveşte drepturile minorităţilor, drepturile lingvistice şi nu numai, drepturile colective, şi noi credem că folosirea limbii materne este un lucru important, şi în zonele unde trăiesc maghiari într-o proporţie substanţială această limbă trebuie să devină o limbă recunoscută şi din punct de vedere al legii fundamentale", a spus liderul Uniunii.

Potrivit acestuia, după amendarea Constituţiei va avea loc şi o reorganizare a regiunilor de dezvoltare, iar UDMR va avea, de asemenea, un punct de vedere.

"Nu este indiferent comunităţii maghiare cum vor arăta aceste regiuni, că rămân aceste judeţe, iar peste judeţe se vor organiza regiuni de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 53 minute
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum 38 minute
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 27 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

Ungaria. Cheltuielile pentru apărare vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025

Mediafax acum 57 minute
Cheltuielile pentru apărare din Ungaria vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025. Anunţul a fost făcut premierul Viktor Orban. Acesta nu a spus cu ce sumă va creşte bugetul apărării.

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum o ora
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 3 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum o ora
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă zi a omenirii

Radio Mures acum o ora
Creștinii ortodocși și greco-catolici parcurg împreună cu Iisus Hristos Patimile Mântuitorului. După judecata și condamnarea nedreaptă la moarte, biciuirea, încoronarea cu spini și ocara venită din partea propriului popor, astăzi se comemorează moar

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

23°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°