Într-o seară de vineri la începutul lui Florar, leat 2011, Creţu şedea îmbufnat şi bombănea la o tejghea dintr-o bodegă oarecare din Reşiţa. "Berea asta o să-mi priască, nu şagă!”, îşi zicea el trăgând de zor la măsea. Tocmai când se mai întunecă un pic, se întâmplă să vadă la o masă un muşteriu care parcă îi căuta pricină. Atunci îşi aduse aminte Creţu că scaunul pe care se lăfăia muşteriul ăla era preferatul lui şi de aici mai fu un pas până la gâlceavă. "Presimt că o să-ţi fac căpăţâna varză”, se gândi în sinea lui Creţu când îl pofti frumos pe muşteriu să binevoiască a-şi lua tălpăşiţa. Acesta pasămite nu avea deloc aceleaşi gânduri şi-l altoi frumos peste bot, de-i dădu bulionul. Văzând că n-are sorţi de izbândă, Creţu nostru se duse cu falca ruptă direct la spital.

Aici, îmbăţoşat nevoie mare găsi niscaiva clienţi de tăbăcit, cum îi spunea lui inima că trebuie să facă. Un doctor de la Urgenţe şi vreo şase betegi care îi stăteau în cale fură luaţi la scărmănat. "Şapte dintr-o lovitură! Nu-i rău! Da’, ştii că eşti voinic, mă băiete!”, îşi spunea în sinea lui. Numaidecât în târg se duse vestea despre hărmălaia iscată şi cât ai zice peşte câţiva mascaţi dădură buzna şi-l luară pe sus pe viteazul nostru. L-au mângâiat bine la chestură şi când se crăpa de ziuă îl aduseră înapoi la doctor ca să-l lecuiască.

Creţu, pe numele lui Nechita Constantin Adrian, veni pe lume pe 29 ale lui Prier, la leat 1975, tocmai la acelaşi spital din Reşiţa unde îl încinsese zdravăn pe doctor. Avea 50 de cm şi 3,5 kg şi era primul prunc al soţilor Marius şi Ioana Ciotîrlă. Când avea vreo 21 de primăveri, Ciotîrlă plecă să-şi găsească nevastă. O găsi pe Maria Udoviţă cu care şi-a pus pirostriile, dar cu care nu putu face casă decât fro’ trei ani. Nu se potriveau, aşa că se despărţiră la jumătatea lui aprilie 1999, însă pe Creţu îl ardea inima. Râvnea la numele muierii, aşa c