2000 de membri ai Sindicatului Militarilor Disponibilizati au protestat luni, 25 octombrie, in parcul de la Razoare din Capitala. Sindicalistii si-au aparat onoarea de fosti militari activi ai Armatei Romane scuipand portretul presedintelui si au preluat scandarea consacrata de politisti: "Iesi afara, javra ordinara!". La protest nu au participat organizatiile reprezentative ale militarilor rezervisti din Romania. Protestul a mai fost presarat de o incendiere, o poezie si scandari anti-FMI. Vezi toate acestea intr-un videoreportaj HotNews.ro
Ora 11:05 In parcul Razoare, la cateva sute de metri de Palatul Cotroceni, membrii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate isi incep protestul. Din sindicat fac parte, asa cum indica si numele, militari disponibilizati. La protest nu participa organizatiile reprezentative ale militarilor rezervisti: Asociatia Nationala a Cadrelor Militare in Rezerva si in Retragere, respectiv Asociatia Ofiterilor in Rezerva din Romania. Sindicalistii nu au primit aprobarea de a protesta in fata statuii Leu. Acolo deja protesteaza reprezentantii revolutionarilor.
Ora 11:30 Protestatarii asculta mesajele trasmise de la tribuna si scandeaza: “Jos Basescu!”, “Jos Guvernu’!”, “Armata si poporu' il da jos pe chioru'”!.
Ora 11:45 De la tribuna vorbeste presedintele asociatiei, Col. (r) Mircea Dogaru. Spune ca trebuie desfiintat Guvernul si Curtea Constitutionala. Sindicatul se va implica in alegeri. Urmatoarea misiune este strangerea de semnaturi pentru suspendarea presedintelui Basescu.
Ora 12:05 Doi lideri ai sindicatului povestesc cum au transmis revendicarile lor la Cotroceni si Curtea Constitutionala. Din public se aude firav un: "Iesi afara, javra ordinara". Sunt rememorate faptele de vitejie ale politistilor care au protestat in fata Cotroceniului: "Cinste lor, cinste politis