Memoria stigmatelor
de Lăcrămioara Stoenescu, Editura Curtea Veche, 2012
Lăcrămioara Stoenescu, autoare, între altele, a cărții „Copii – dușmani ai poporului“, dar și a unor scenarii despre deportările în Siberia, a reușit să adune 22 de interviuri cu foști deținuți politici care au trecut prin iadul închisorilor comuniste, într-un volum structurat în jurul a ceea ce se numește stigmat. Adică, pecetea infamantă care atestă un trecut rușinos, prin care ești însemnat de o instanță irevocabilă tot restul vieții. Cartea este structurată în șase capitole care particularizează tipul de stigmat pe care autoarea a crezut de cuviință să-l atribuie, taxonomic, firește, celui care a suferit detenția infamantă. Există, în opinia sa, șase stigmate diferite, dar care se ating prin intensitatea suferinței și experiența de tip comun a izolării într-o comunitate: stigmatul rezistenței anticomuniste, stigmatul detenției, stigmatul deportării, stigmatul armatei în detașamente de muncă, stigmatul exilului, stigmate etnice. Chiar dacă nu toate par clare, bine delimitate conceptual, acesta e cadrul, ca orizont al lumii „închise“, în care autoarea și-a adunat poveștile dramatice, tragice adesea, ale celor care au plătit prețul de a fi altfel decât își dorea molohul comunist. Astfel, pornind de la ceea ce ea numește, după o expresie a Anei Blandiana, „memoria stigmatelor“ Lăcrămioara Stoenescu a structurat materia volumului de interviuri în funcție de cazurile tipice ale fiecărui fost deținut, în consonanță cu tipul de stigmat cu care a fost însemnat pe viață. Căci există o suferință, ca și o culpă indusă, care nu trec, oricât ar încerca aceia care au suferit să uite. În funcție de tipul de personalitate al fiecăruia, de rezistența la suferință și de modul de adaptare la viață după ieșirea din detenție, de structura psihică personală, revenirea la normal este o experien
