Vasluiul a primit o infuzie cu moral înaintea meciul de aseară. Moldovenii şi-au recuperat punctele de la LPF şi o victorie cu Petrolul îi putea duce pînă pe locul 6.
Prima ocazie le-a aparţinut gazdelor, însă Celeban a trimis cu capul puţin pe lîngă poartă din centrarea lui Sînmărtean (14).
Click aici pentru VIDEO şi FOTO!
Elevii lui Ciobotariu au rămas sus şi cinci minute mai tîrziu Madson a şters bara cu un şut de la marginea careului, după o acţiune creată de Viveiros. Acesta din urmă a ajuns şi el la finalizare, dar nu l-a putut învinge pe Pecanha (21). Golul a venit pînă la urmă, cînd acelaşi Viveiros a trecut de Guilherme şi a pasat în centrul careului, unde Antal l-a întors pe Hoban şi l-a executat pe Pecanha (27). Egalarea a venit după doar cinci minute. Teixeira l-a lobat frumos pe Cerniauskas, dar Dore i-a furat golul împingînd mingea în plasă de pe linia porţii.
După pauză, ambele formaţii au căutat să-şi adjudece victoria, dar ocaziile clare au lipsit. Pătulea, de la gazde, şi tînărul Morar de la formaţia pregătită de Contra au fost cei mai activi, însă încercările lor n-au avut parte de succes. S-a terminat aşa, un rezultat ce nu o ajută nici pe Vaslui să intre în lupta pentru Europa şi nici pe Petrolul să spere la titlu.
"Am început slab meciul şi am ratat cîteva ocazii mari. E un rezultat care nu ne mulţumeşte deloc, mai ales că în etapa trecută am remizat acasă cu Timişoara"
Geraldo Alves, căpitan Petrolul
"Nu mă gîndesc la titlul de golgeter, mai e mult pînă la finalul campionatului. Ar fi un vis împlinit să ajung la echipa naţională, o mare onoare"
Liviu Antal, mijlocaş Vaslui
"Dore mi-a zis că a fost atins de portar. Nu vreau să-mi dau cu părerea, avem experţi care fac asta. Cred totuşi că dacă ar fi căzut din prima arbitrul ar fi acord