Cu exceptia unor aspecte de can-can, recentele dezvaluiri WkiLeaks nu aduc punctual nimic nou. Ca Romania este asediata de interesele rusesti, stiam. Ca presedintele este proamerican stiam.
Ca este la curent cu continutul dosarelor penale ale fostilor demnitari e chiar firesc, cat timp trebuia sa-si dea avizul pentru urmarirea lor penala. Despre batalia pentru achizitiile de avioane militare se stia. La fel despre afacerile dubioase ale lui Dinu Patriciu in programul petrol contra hrana. Intrigararia de la Bucuresti nu este nici ea o surpriza, dupa cum nici parerile exprimate de ambasadorul Nicholas Taubman in corespondenta cu Washingtonul nu reprezinta noutati.
Ceea ce socheaza este tabloul de anasamblu pe care il creioneaza in tuse groase, grotesti, intreaga colectie de telegrame diplomatice. Tabloul unei Romanii fanariote, dominata de lichele de diferite calibre, dispuse sa-si vanda si mama pentru un pret bun. Tabloul osciland intre ridicolul infinit al lui Mircea Geoana care-si lauda "viziunea mai mare decat a lui Traian Basescu" si marsavia celor dispusi sa vanda Romania la kilogram cui da mai mult.
Tradarea este cuvantul de ordine in plitica romaneasca. Tradarea la cote caragialesti si nevoia de avea un stapan care sa faca ordine. Adica nevoia de o Inalta Poarta la care sa se duca boierii si sa se vanda unii pe altii pentru un loc mai in fata, un un banut in plus, o imbucatura mai mult. Dar nici macar nu e o singura Inalta Poarta. Sunt doua. Una are sediul la Washington, cealalta la Moscova. Cine nu intra in gratiile uneia se orienteaza rapid catre cealalta, ca sa nu ramana in afara jocului. Precum Mircea Geoana care, refuzat de Washinton, in pofida calitatilor exceptionale autoetalate, s-a suit in primul avion, intamplator al lui Sorin Ovidiu Vantu, catre Moscova.
Turnatoria nu e doar intre adversari, ceea ce pan
