Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A inventat avionul electric şi avionul solar! Urmează avionul e-taxi

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 30 iunie 2012 ·

Călin Gologan (foto) este un nume cunoscut şi în primul rând respectat, în industria aeronauticii din Europa. Aeronava pe care el a proiecta- t-o, împreună cu alţi ingineri, în Germania, a câştigat premiul «Lindberg» la un miting aerian din Statele Unite ale Americii. Aeronava se numeşte „Elektra One“ şi cântăreşte 200 de kilograme, cu tot cu baterii. Avionul poate fi cumpărat cu 80.000 de euro.

Aeronava are şi propriul hangar, acolo unde bateriile se încarcă singure, datorită panourilor solare montate pe acoperişul hangarului. Energia acumulată de celulele fotovoltaice este stocată în acumulatori speciali, iar apoi transferată avionului electric

„Iniţial, eu am vrut să urmez cursurile unei facultăţi de matematică, dar fiindcă în acest domeniu fratele meu Radu, care este mai mare cu aproape doi ani, îmi dădea clasă. Astfel, fiindcă ştiam că nu am nicio şansă să fiu mai bun decât el la matematică, m-am decis să mă fac inginer. Aşa a început povestea mea în acest domeniu”, îşi aminteşte Călin Gologan. Ceea ce este cu adevărat senzaţional este că avionul, care are un singur loc, funcţionează cu baterii de notebook. Acestea cântăresc 100 de kilograme, iar acumulatorii Li-Ion asigură o autonomie de zbor care variază între trei şi patru ore, la o viteză de croazieră de 160 km/h. La proiectarea acestui avion a contribuit un alt român, Sorin Mateş.

Consum de 6 kw/ora

Aeronava are şi propriul hangar, acolo unde bateriile se încarcă singure, datorită panourilor solare montate pe acoperişul hangarului. Energia acumulata de celulele fotovoltaice este stocata în acumulatori speciali, iar apoi transferata avionului electric. Pretul avionului împreuna cu hangarul respectiv ajunge la 100.000 de euro.

„Am început proiectarea acestui avion prin anul 2009. Am dorit să facem o aeronavă care să aibă consum minim, o greutate cât mai mică şi să fie si

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 28 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 21 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 51 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 5 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 43 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Taiwanul va avea sprijinul lui Trump, dacă acesta va câştiga alegerile, spune un fost ambasador

Mediafax acum o ora
Taiwanul, revendicat de China ca teritoriu propriu în ciuda obiecţiilor autorităţilor de la Taipei, a primit un sprijin puternic din partea administraţiei Trump, inclusiv vânzări de arme. Trump a vorbit cu preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, la scu

Restricţii în Olanda pentru participarea la comemorarea victimelor celui de-al Doilea Război Mondial

Mediafax acum o ora
Oficialităţile de la Amsterdam a anunţat încă de la începutul săptămânii că vor restricţiona drastic participarea la ceremonia de comemorare din piaţa centrală Dam. Măsurile de securitate fără precedent au fost luate pentru a menţine ceremonia în si

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°