Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Mariana Dragu, învăţătoarea cu metode originale de predare

Publicat in Adevarul, marți 12 aprilie 2011 ·

Mariana Dragu nu vine niciodată cu lecţia nepregătită la şcoală, chiar dacă ea este cea care îi ascultă pe cei mici.

„De când eram la grădiniţă, îmi doream ca atunci când o să fiu mare să lucrez cu copiii. Fac totul cu mare drag şi pun suflet în ceea ce fac", spune Mariana Dragu, care a intrat în sistemul de învăţământ în 1986. Pentru că nu avea buletin de oraş, iniţial a fost repartizată să predea într-o comună prahoveană. „Copiii de la ţară sunt în general mai liniştiţi decât cei de la oraş şi cu mai mult bun-simţ. Însă, pot spune că îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru copiii pe care i-am avut până acum pentru că am avut parte de generaţii bune".

Din 1997, Mariana Dragu predă la clasele I-IV de la Colegiul Naţional „Jean Monnet". Învăţătoarea nu se limitează numai la orele stricte din programa şcolară, ci încearcă se ocupe cât mai mult posibil şi de latura educativă a micuţilor. Mariana Dragu organizează lecţii în colaborare cu muzeele din Ploieşti şi participă la acţiuni ecologice împreună cu copiii.

Pictează icoane pe sticlă

Învăţătoarea spune că micuţii devin mult mai receptivi atunci când ora de desen sau de lucru manual se desfăşoară în altă locaţie decât sala de curs. „Acum, în preajma sărbătorilor de Paşti, am fost cu elevii la Muzeul de Artă, unde au pictat icoane pe sticlă. Am pictat şi eu împreună cu ei. Acestea au fost înrămate, urmează să fie sfinţite, iar pe 26 aprilie copiii vor dărui lucrările lor bătrânilor de la azilul de la Pucheni. În timp ce copiii au desenat şi au încondeiat ouă, le-am citit materiale despre simbolistica acestora şi despre obiceiurile pascale".

Anul trecut, copiii de clasa a IV-a din clasa Marianei Dragu au participat la o acţiune de plantare de copaci în zona Crângu lui Bot. „Copiii au fost foarte încântaţi de această acţiune şi deşi trebuiau doar să planteze copaci, aceştia au săpat inclu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum 56 minute
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 4 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 3 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 34 minute
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Atenţionare MAE: Suedia reintroduce controlul la frontiera internă până în noiembrie

HotNews acum 41 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis miercuri o atenționare de călătorie prin care îi informează pe cetățenii români care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Suedia că autoritățile din această țară au luat decizia de a reintroduce

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Salvini îi sugerează lui Macron să se „trateze”, după ce preşedintele francez a reluat ideea trimiterii de trupe în Ucraina / ”Să plece în Ucraina, mâine”

G4Media acum 54 minute
Roma, 8 mai /Agerpres/- Vicepremierul italian Matteo Salvini a declarat miercuri că preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos” care ar trebui „să se trateze”, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitate

Lucian Bode: Trebuie să spunem cu curaj unele lucruri, să nu ne ferim doar să-i menajăm pe unii. Faptul că avem o alianţă pentru europarlamentare cu PSD-ul nu ne împiedică să le arătăm minusurile guvernărilor lor locale

News.ro acum 51 minute
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, afirmă că alianţa pe care PNL o are cu PSD pentru alegerile europarlamentare nu prespupune ca liberalii să nu vorbească public despre ”minusurile” guvernărilor locale ale social-democraţilor. ”Trebuie să spune

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 4 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 8 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Vremea

București
acum

17°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°