Articolul despre amanţii Elenei Ceauşescu, publicat ieri, în ziarul nostru este, conform statisticilor, unul dintre cele mai citite articole de când există Evenimentul Zilei în varianta electronică şi de când vizitele cititorilor se înregistrează.

Nu pot decât să mă bucur, ca unul dintre autorii lui. Dar aş vrea să fac şi nişte precizări, care, după părerea mea, dau şi mai mare greutate acestor dezvăluiri importante şi pentru istoria contemporană a României. Acestea sunt legate de persoana şi personalitatea celui care a făcut dezvăluirea.

În timp şi mai cu seamă în ultima vreme s-au spus şi se spun foarte multe despre Nicu Ceauşescu. Colateral apar tot felul de legende despre Zoe şi despre Elena Ceauşescu. La începutul anilor ’90 a fost aceeaşi modă. Poate atunci era normal ca presa să scormonească fiecare amănunt legat de familia intangibilă, care a dominat România timp de decenii.

Observând cum au evoluat lucrurile în ultimii douăzeci de ani, ce s-a construit şi ce s-a dărâmat, ce întreprinderi gigant au trecut din proprietatea statului în "buzunarul" unui număr mic de oameni, care au şi atingere mare cu politica, eu mi-am mai schimbat părerea despre Nicolae Ceauşescu, în primul rând. Atunci, în decembrie 1989 (aveam 35 de ani) dacă l-aş fi văzut şi aveam o armă, cred că trăgeam fără nici o ezitare. Astăzi nu mai gândesc chiar aşa. Familia lui m-a interesat întotdeauna puţin, deşi pe timpuri ea era subiectul principal al bârfelor şoptite.

În ultimele săptămâni, când, din nou, aceleaşi vorbe goale au început să sufoce ecranele televizoarelor, ziarul nostru a făcut un demers timid către unul dintre oamenii care au fost foarte apropiaţi de Nicolae Ceauşecu. Practic, către aghiotantul care a stat cel mai mult timp în preajma sa. Care i-a fost credincios şi care s-a opus cu consecvenţă Elenei Ceauşescu, reuşind, cu toate acestea, să trăiască normal ş