Stagiunea 2012-2013 a Ateneului Tatarasi a debutat cu Cenusareasa, in premiera pe 15-22 septembrie, regia: Alice Sfaiter, distributia: Alice Sfaiter (Cenusareasa), Emanuel Florentin (motanul, printul), Andrei Ciobanu (mama vitrega), Ionela Arvinte (zina cea buna, soarecele), Drizela (Alina Rotaru), Anastasia (Maria Varlan), copilul Teodora Arvinte (soricelul). Cenusareasa numeste un eveniment teatral foarte viu, de asemenea executat la milimetru. Doar in aparenta pentru copii, in fapt un spectacol matur prin concept, nivel al coregrafiei si joc. Conceptul dezvaluie o parodie a celebrului balet al lui Serghei Prokofiev. Insa libretul actual se compune dintr-o suita de arii simfonice arhicunoscute, variate, la care se adauga momente de coregrafie moderna. In general, este tintit un public larg, dar educabil prin teatru si dans, umor si ironie de calitate (una dintre mizele marturisite ale acestui spectacol). Coregrafia lui Alice Sfaiter, a imbinat clasicul si modernul la nivel de costume, joc, sunet si miscare cu ingeniozitate, daruind cu gratie, dincolo de momentele stridente sonor ori coloristic, din sufletul ei imaginativ si sensibil (in special, ideea balului ca vals al umbrelelor pictate). Tema spectacolului ma trimite succint inspre chestiunea visurilor noastre. Fara indoiala, a cunoaste un om inseamna a sti ceva mai multe despre temerile si dorintele sale. A raspunde la intrebari precum "De ce ti-e cel mai teama?" ori "Care este dorinta ta secreta?" nu e cel mai facil lucru, pentru ca de cele mai multe ori nu suntem constienti de temerile sau dorintele noastre cele mai profunde. Ca sa nu mai spun ca se poate intampla ca temerea noastra cea mai mare sa coincida cu dorinta cea mai puternica. Poate ca spectacolul ar putea fi citit si astfel: o invitatie la autoanalizarea propriilor dorinte, o incercare de autopsihanalizare, un exercitiu destul de dificil pentru fie