Cu toate că echipa naţională de fotbal a României a ratat aproape sigur calificarea la turneul final al Campionatelor Europene de anul viitor, FRF menţine preţurile ridicate la biletele la meciurile de pe teren propriu din preliminarii. Sursa: Codrin Prisecaru
Astfel, la ultimul meci de "acasă", cu Belarus, în 7 octombrie, fanii tricolorilor vor trebui să scoată din buzunare între 30 de lei şi 12.000 de lei. Biletele vor putea fi achiziţionate începând de luni, ora 17.00, de pe site-urile biletefotbalonline.ro, bilete.ro şi eventim.ro.
România ocupă locul trei în Grupa D a preliminariilor Euro 2012, însă speranţele de a prinde poziţia a doua - care îşi trimite ocupanta la baraj - sunt infime: Luxemburg trebuie să încurce Bosnia.
Preţurile biletelor la meciul România - Belarus, care se va disputa pe "Naţional Arena", sunt următoarele:
1 lojă - 12.000 lei
1 loc în lojă - 1.000 lei
VIP 1 - 400 lei
VIP 2 - 300 lei
VIP 3 - 250 lei
Tribuna I (Vest), inelele I şi II - 100 lei
Tribuna I (Vest), inelul III - 75 lei
Tribuna a II-a (Est), inelele I şi II - 100 lei
Tribuna a II-a (Est), inel III - 75 lei
Peluze (inelele I şi II) - 50 lei
Peluze (inelul III) - 30 lei.