Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE S-a răzgândit! Gigi Becali schimbă gazonul acum: "Îmi decontează primăria!"

Publicat in Adevarul, miercuri 7 septembrie 2011 ·

Patronul Stelei, Gigi Becali, este încrezător că gazonul de pe "Arena Naţională" va arăta mult mai bine la meciul pe care Steaua îl va juca împotriva nemţilor de la Shalke 04, la 15 septembrie.

UPDATE Becali s-a răzgândit şi vrea să aducă un gazon nou chiar în aceste zile. "Gazonul este o piesă minoră, pe care o schimbi de câte ori vrei. Nu trebuie să ne legăm de asta şi să aruncăm totul în spatele Primăriei. Nu eram în relaţii bune cu Sorin Oprescu, dar a venit în trei secunde să rezolvăm problema gazonului.

Îl vom schimba. Îmi asum răspunderea şi lăsaţi-mă pe mine să-mi joc cartea mea. Mi-a spus: «Pune-ţi gazon de care vrei, iar banii pe care îi veţi pune voi îi veţi deconta din suma pe care noi o vom scădea de la constructor» . Face un act adiţional cu constructorul că nu le mai dă suma cât a costat gazonul. De acum până diseară, eu, Becali, mă ocup de asta. Gazonul va costa 150.000-200.000 de euro şi va fi adus din Olanda. Am vorbit cu un specialist de acolo şi garantez pentru lucrare ", a menţionat Gigi Becali.

"Am mai văzut aşa stadioane, dar mi-a plăcut că e foarte aerisit la exterior, are spaţiu, locuri multe de parcări, iar luminile îţi dau senzaţia că eşti la Hollywood. Am înţeles că au schimbat brazdele stricate aseară şi i-a mai ajutat şi ploaia.

Specialiştii care au venit la stadion au spus că nu este indicat să schimbăm gazonul acum. Peste 9 zile gazonul va fi mult mai bun. Vom juca aşa pe el. Iar în viitorul apropiat, când îl vom schimba, vom împărţi cheltuielile cu celelalte echipe. Voi nu vedeţi lucrurile bune, am înţeles că şi în Anglia s-a întâmplat la fel. Acum ştim despre ce este vorba, din greşeli înveţi.

Veţi vedea că în scurt timp vom lua bani buni de la federaţie pentru jucătorii trimişi la naţională, pentru că avem oameni foarte buni care se ocupă de asta. Şi noi trebuie să avem controlul asupra banilor care intră

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 44 minute
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum o ora
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum o ora
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum o ora
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum o ora
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum o ora
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 52 minute
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnificaţia momentului

Mediafax acum o ora
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Blinken afirmă că o operaţiune majoră a IDF în Rafah ar provoca pagube "dincolo de ceea ce este acceptabil"

News.ro acum o ora
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a reînnoit avertismentele împotriva unui asalt israelian major asupra oraşului Rafah din Gaza, afirmând că Israelul nu a prezentat un plan de protecţie a civililor. "În absenţa unui astfel de plan, nu pu

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

19°
sâm.

13°/19°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°