În ultimele săptămâni, industria ziarelor din Germania a fost afectată de două falimente de anvergură. Respectatul “Financial Times Deutschland” a devenit cea mai recentă victimă.
Piaţa ziarelor din Germania se numără printre cele mai mari din lume. Cu cele 333 de nume din care poţi alege, printre care se numără solide ziare locale şi regionale, ţara a părut multă vreme drept un bastion al stabilităţii în furtuna de pe piaţa mondială a presei tipărite, transmite Rador.
Vineri, 23 noiembrie, trustul german Grüner + Jahr a anunţat că încetează publicarea ziarului “Financial Times Deutschland“, versiunea germană a cotidianului financiar britanic, cunoscut ca un ziar influent. Ultimul număr al ziarului de culoarea somonului urmează să apară pe 7 decembrie, după care aproximativ 320 de angajaţi îşi vor pierde slujbele.
“Pentru jurnalismul german este o zi nefastă”, a declarat, pentru Reuters, un jurnalist de la FTD. Anunţul survine la câteva zile după ce apăruseră deja speculaţii pe tema necazurilor cu care se confrunta ziarul şi după alte lovituri semnalate în peisajul extrem de divers al presei tipărite din ţară. Chiar săptămâna trecută, “Frankfurter Rundschau“, unul dintre primele zece mari ziare ale Germaniei, şi-a declarat falimentul după ani în şir în care numărul abonamentelor a scăzut, dar şi din cauza fluctuaţiilor de pe piaţa publicitară.
În octombrie, agenţia germană de presă DAPD şi-a declarat falimentul la numai doi ani după înfiinţarea sa, rezultată în urma fuziunii dintre redacţia Associated Press în limba germană şi reţeaua germană DDP. O serie de reduceri sunt anunţate şi la cotidianul berlinez “Berliner Zeitung“, publicat de aceeaşi companie care tipărea şi “Frankfurter Rundschau“.
În ultimele săptămâni, industria ziarelor din Germania a fost afectată de două falimente de anvergură. Respectatul “Financial Times Deutschland”