Nu, nu ii voi face „psihanaliza“ lui Emil Brumaru. Ar fi „salbatic“ si nu ar fi etic. Unii poate se vor incrunta adunindu-si pielea peste radacina nasului incercind, involuntar poate, sa astupe orificiile frontale prin care minicamera video a psihanalizei ar putea intra. Asadar m-am asezat pe canapea sa citesc din Submarinul erotic al lui Brumaru. Cu atentie „liber flotanta“. Peste tot marturii ale excitatiei. Peste tot efortul mintii de a imagina geometria celor doua anatomii. Fantasmatica sau nu, peste tot schitele trupurilor deseneaza harta poetica a lui Brumaru.
A se citi/auzi: Suprema servitoare: „O, servitoare, dulce servitoare/ Din ingereasca mea copilarie“. Acesta doica-servitoare, mama dedicata prin meserie sa ingrijeasca, sa spele, sa se lase mirosita si privita, dar fantasma „originara“, de seductie, pe care o putem remarca aici este o structura ce aduce a mit. Fantasma este, asemenea unei muraturi, corpuscul crud al realitatii psihice care, pus la pastrat in licori comestibile, hraneste in alte anotimpuri psihicul adult. Incomparabila Profira careia i se dedica versul candid excitat se va reintrupa in corpuri vazute drept hrana in tot felul de alte poezii indicate ca apartinind virstei adulte, pentru ca in definitiv, un Cintec naiv declara: „Sintem si vechi si proaspeti laolalta“. E servitoarea hrana sau hrana ne e servita ca excitatie? Versul ne arata o servitoare plina de sudori, zemuri si bale ca un sfirc supt, intr-o vreme cind a minca, a mirosi, a placea, a iubi, a simti excitatie erau cu toatele un sfirc, un suvoi cald, o gura. Peste toate, reveria erotica a pubertatii construieste teme de suport a placerii solitare.
Acum printre spritele de baut, care dezinhiba, sinii chelneritelor primesc vrind nevrind iz de leustean si romaniza – arome pentru supele si ceaiurile unor corpuri-biberoane. „Noi dorim /Sa se desfaca-aprinse