Pe mozaicul descalecatului voievodal din Piata Unirii, cu Ursachi si Andoni, puneam note trapaselor ce traversau, in buiestru, perimetrul. Cita ireverenta, nu? Mozaicul de la Ravena (550) inseamna - din unghi strict pictural - un pas inapoi fata de imagistica de la Herculane si Pompei. Care, de altfel, l-a premers. Daca schematismul ravenian avea sa hraneasca - doua milenii - iconografia de cult crestina, in schimb, schemele compozitionale pompeiene, cu certe inriuriri eline - au fost sansa modernitatii europene. Pina recent, cind hipermodernismul devastator avea sa-i curme continuitatea. Daca schema rigida a Ravenei a avut sansa continuitatii pina in zilele noastre, cea herculana a cedat ultimelor valuri ale modei, constituind insa fondul de aur al picturii europene. Atit de rivnita, azi, de globtrotterii lumii. Aceeasi dura juxtapunere mozaicata se consuma acum, cind valorile modernitatii armonice sint agresate de solutiile ultimei ore. Neanulind insa intelepciunea noastra intru senina judecata. Cu aceeasi amuzata pacienta intru in expozitia unui impacient instalationist, dar si in cea a unui intirziat postimpresionist. Ma simt bine. Nu va simtiti bine? Ce mozaic iritant e momentul actual al confruntarilor politice! Apropierea scrutinelor majore exacerbeaza dizgratios mozaicul. Pina la a-l face indigest. In mojarul momentului sint bagate, total nefarmaceutic, mari cantitati de populism, vulgaritate, interese. Livrate de personaje, daca nu de-a dreptul rudimentare, atunci rafinate in ale frazeologiei. De constatat ca amindoua gasesc - diferit - priza la multime. Intrarea intr-o sala de expozitie ar fi sanitar benefica. Esti naiv! mi-ar reteza-o scepticul de serviciu. Pe mozaicul descalecatului voievodal din Piata Unirii, cu Ursachi si Andoni, puneam note trapaselor ce traversau, in buiestru, perimetrul. Cita ireverenta, nu? Imi intra in atelier si, fara sa ma previn