Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Castelul Kemeny va fi reabilitat şi inclus în circuitul turistic

Publicat in Jurnalul, vineri 25 februarie 2011 ·

Castelul Kemeny din Sîncrai, construit în secolul XVI, va fi supus unor ample lucrări de reabilitare, urmând a găzdui birourile unei ferme ecologice de trandafiri şi ale unei asociaţii a cultivatorilor de trandafiri, dar şi

săli expoziţionale şi camere de cazare. Consiliul Judeţean Alba a aprobat indicatorii tehnico-economici aferenţi lucrărilor de intervenţii la acest obiectiv, aici funcţionând până în urmă cu câţiva ani un centru de

plasament. Valoarea totală a investiţiei este de peste 8,1 milioane de lei, cu TVA inclusă, din care pentru conservarea clădirii peste 1,7 milioane de lei, iar pentru reabilitare, peste 6,3 milioane de lei. În prima etapă se va realiza conservarea castelului, lucrări pentru care există fonduri europene şi la care se va adăuga cofinanţarea din partea Consiliului Judeţean (CJ).

Restul lucrărilor de reabilitare vor fi realizate la momentul găsirii sursei de finanţare. Durata de execuţie propusă este de 24 de luni. Castelul Kemeny, care are o suprafaţă construită de peste 780 de metri pătraţi, este inclus în lista monumentelor istorice. În prezent, imobilul este părăsit şi supus degradării. Fondurile europene care vor fi folosite pentru conservarea castelului provin dintr-un proiect strategic de activare a economiei sociale, care are o valoare totală de aproape 16,5 milioane de lei, implementat de CJ Alba.

Castelul a fost construit între anii 1667 şi 1683 de Bethlen Miklos. Odinioară era apărat de un zid cu cinci bastioane şi un şanţ cu apă. În 1719 aici s-a cununat fiica lui Bethlen cu baronul Kemény Zsigmond. În 1856 castelul a ajuns în proprietatea familiei Bruckenthal. Baronul a renovat castelul şi a înfiinţat aici o şcoală agricolă. După principiile comunismului IAS-ul Jidvei a primit în cadou castelul, găsindu-i şi o atribuţie la "modă". Astfel, în camerele cu mobilă luxoasă au fost mutate familiile ingineri

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de circa 17 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum o ora
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de circa 17 ani a murit, iar alţi şapte au fost transportaţi la spital

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 4 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 4 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Flacăra olimpică a ajuns la Festivalul de Film de la Cannes - VIDEO

News.ro acum o ora
Flacăra olimpică a fost, marţi, vedeta Festivalului de Film de la Cannes. După o lungă călătorie prin sud-estul Franţei, flacăra a ajuns pe Croazetă, în faţa unui public numeros, relatează AFP. Cu 99 de zile înainte de Jocurile Paralimpice (28 augus

Clădiri din România, SCUTITE de taxe și impozite. Parlamentul a adoptat noile modificări la Codul Fiscal, care acum merg la promulgare

Gandul acum 51 minute
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, un proiect care propune scutirea de impozit sau taxă pentru anumite categorii de clădiri. Este vorba de clădirile clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice care nu au f

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 2 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 6 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Cinci case și şapte anexe gospodăreşti, mistuite de un incendiu, la Brăila VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un incendiu puternic, izbucnit marți, 21 mai, a afectat nu mai puțin de cinci locuinţe şi şapte anexe gospodăreşti din municipiul Brăila, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila. Incendiul, provocat de un foc lăsat nesuprave

Vremea

București
acum

17°
mar.

12°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

20°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/26°
vin.

15°/27°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
sâm.

12°/22°
Timisoara
acum

18°
mar.

14°/27°
mie.

14°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°