Coruptia "este ca o amenintare evidenta la adresa democratiei, statului de drept si drepturilor omului", afirma secretarul general al Consiliului Europei, Daniel Tarshys. Conform aceleiasi surse, in statele din estul si centrul Europei, coruptia submineaza, la ora actuala, atat eforturile de a edifica institutii veritabil democratice cat si promovarea sistemului statului de drept.
Desi coruptia este prezenta peste tot in lume, urmarile actelor si faptelor concrete prin care se manifesta sunt total diferite, fiind mai usor de suportat, iar prejudiciile economice si sociale mai simplu de recuperat sau de reparat in statele dezvoltate decat cele aflate in plin proces de tranzitie, de edificare a economiei de piata. Pentru ca in aceste tari, aflate in tranzitie, coruptia si crima organizata reprezinta acute si reale amenintari la adresa drepturilor omului si, daca li se permite sa se dezvolte in mod necontrolat, insasi statul si institutiile acestuia democratice periclitate, in mod deosebit, acolo unde democratia este inca tanara si fragila, asa cum este cazul Romaniei.
Coruptia in Epoca de Aur
Coruptia exista si inainte de anul 1989, insa avea un caracter mult mai limitat, din cauza absentei conditiilor favorizatoare si, in primul rand, a posibilitatilor materiale reduse pentru marea masa a populatiei din randurile careia se desprindeau cei care erau nevoiti sa dea mita sau sa ofere foloase materiale functionarilor publici. Totodata, economia planificata, sarcinile precise cu care erau investiti functionarii publici, dar mai ales controlul ierarhic dezvoltat si mai eficient decat cel prezent erau tot atatea conditii care limitau campul de actiune al coruptiei.
In societatea comunista romaneasca actiona asa-numita "coruptie acceptata" ce era legata aproape exclusiv de planificarea riguroasa si exacta a sarcinilor de productie