Cîteva zile de vacanţă fortuită şi reeditarea lui Proust de ultimă oră într-o ediţie nouă au fost un bun prilej de a evada din contingent. De a rămîne acasă şi răscoli prin bibliotecă, de a răsfoi pagini celebre dintr-o interminabilă carte precum În căutarea timpului pierdut, de a răvăşi amintiri proprii şi a glosa-medita-visa pe marginea propriilor noastre gînduri. Memoria afectivă ca o bibliotecă scoasă la aerisit, memoria obiectelor din preajma noastră ca o bancă de date fără dobînzi şi penalizări. Statul în casă, printre cărţi şi muzici de tot felul, ne racordează, fără să vrem, la melancolii şi divagaţii mai mult sau mai puţin livreşti, mai mult sau mai puţin muzicale. Recitalul lui Ivo Pogorelich cu Bach la Mezzo s-a completat fericit cu reluarea Sonatei pentru vioară şi pian de César Franck, cu David Oistrah şi Lev Oborin pe Arte, aşa că plonjarea în lumea lui Proust s-a făcut imediat. Am citit cu nesaţ vechi şi uitate pasaje, am ascultat, după multă vreme, Poemul... de Chausson sau sonatele pentru vioară şi pian de Brahms. Cum nu prea ne mai rămîne timp de făcut programe muzicale proprii, dacă tot frecventăm concerte planificate de alţii, am avut chiar mici satisfacţii că nu ne-am mai dus la ultimele concerte de la Sala Radio şi Ateneul Român. Să nu uităm, totuşi, pentru melomanii iubitori de muzică de cameră, să amintim de un recital de clarinet al neobositului Aurelian Octav Popa ce va avea loc în Sala (mică) de la Radio, studioul Alfred Alessandrescu, pe 12 mai, la ora 18.30. Intrarea e din strada General Berthelot (fostă Nuferilor), asta pentru uşurarea accesului într-o zonă unde mişună uniformele şi politeţea angajaţilor este deplină. Revenind la Proust şi lumea lui muzicală: este păcat şi cu totul regretabil că nici una dintre importantele – numeroase deja, adunate în multe decenii – lucrări dedicate universului muzical al lui Proust nu a fost t