Foto: Cristian Crisbăşan Sistemul de învăţământ public trebuie să fie sprijinit de toată societatea – financiar, dar mai ales spritual şi moral. Dacă ne este indiferent ce se întâmplă în şcoala publică – de la grădiniţă până la facultate – deşi o susţinem din banii noştri, atunci ne batem joc de noi şi de viitorul societăţii.

Şcoala nu este numai în loc în care copiii trebuie să stea păziţi când noi avem alte treburi. Şcoala nu este o fabrică de absolvenţi şi diplome de carton. Şi, mai ales, şcoala nu trebuie să fie deloc o fabrică de conservat şi reprodus şabloane şi prejudecăţi.

Şcoala nu este deloc numai responsabilitatea politicienilor. Ci, mai cu seamă, a noastră, a părinţilor, care suntem şi contribuabili şi politicieni şi dascăli şi (foşti) elevi.

Vina este în primul rând a noastră, a adulţilor, a celor numiţi deseori, pe nedrept, maturi. Foarte mulţi adulţi habar nu au ce caută în viaţa lor, dovedind o imaturitate toxică.

Să nu ne închipuim nici o clipă că este vina copiilor noştri că nu învaţă şi au un comportament de neînţeles şi scandalos. Pentru că ei sunt pri­mii care suferă de degringolada şi lipsa de repere a societăţii. Pentru care numai noi suntem responsabili, noi adulţii imaturi – părinţi şi dascăli şi politicieni, „făcătorii de societate”. Începând cu botezul obligatoriu şi absurd de la 1 an – când noi exercităm asupra copiilor o manipulare foarte gravă, în loc să-i lăsăm să înveţe şi să-şi aleagă singuri la maturitate credinţa, ateismul sau agnosticismul – şi continuând cu grădiniţa şi toate etapele şcolii, pur şi simplu îi forţăm, ca în Patul lui Procust, să intre în nişte şabloane demult depăşite azi, în 2011, care-i malformează grav. Îi castrăm emoţional şi afectiv, pentru a deveni viitoarele armate de biomecanoizi corporatişti care să „producă-consume-producă” spre fericirea sistemului bancar şi financiar mondial. @N_