Astăzi, 28 aprilie, se împlinesc 119 ani de la moartea lui Em. Pake-Protopopescu.
Şi nici că se putea un moment mai bine ales să reamintim activitatea unuia dintre cei mai destoinici primari ai Capitalei, decât această perioadă care precede alegerile locale.
Em. Pake-Protopopescu a ocupat această poziţie vreme de trei ani, între 1888 şi 1891, pe când abia trecuse un sfert de veac de când şi în România se legiferase un parcurs democratic pentru ocuparea funcţiilor administrativ-teritoriale. Lupta democratică pentru Primăria Capitalei a început în 1864, şi este unul dintre semnele importante că ţara adopta un stil de viaţă occidental şi în ceea ce priveşte viaţa politică şi viaţa publică.
Născut în 1845, Pake (cum ne-am obişnuit să-i spunem, fără sfială, omului politic ajuns nume de stradă în Bucureşti, în urmă cu un secol şi mai bine!), a avut serioase studii juridice, la Paris, Bruxelles şi Geneva, luându-şi şi un strălucit doctorat în drept. Numele de Protopopescu îi vine de la faptul că a fost… fiul unui protopop, pe numele său Iancu.
Trăindu-şi anii tinereţii studioase în trei dintre cele mai falnice oraşe ale veacului al XIX-lea, gustând din plin viaţa tumultuoasă a Occidentului şi observând felul în care un oraş se respectă pe sine modernizându-se, Pake-Protopopescu rămâne cu o pozitivă nostalgie a acelei epoci, emoţii care aveau să-şi pună amprenta, ceva mai târziu, pe activitatea lui de gospodar al cetăţii.
Dar până atunci, cel interesat de biografia lui îl va întâlni ca pedagog, profesor de drept la Şcoala Comercială, aşezământ care astăzi poartă numele ctitorului său, Nicolae Kretzulescu. Predă în această instituţie de învăţământ 9 ani, din 1879 până în 1888, răstimp în care se avântă şi în viaţa politică. În 1888 este ales primar al Capitalei şi este considerat unul dintre cei mai destoinici edili ai oraşului – din cei peste 8
