Echipajul bricului Mircea a sfinţit în vara aceasta, la Muntele Athos, o icoană protectoare cu Fecioara Maria şi pruncul Sursa: MARIAN ILIESursa: MARIAN ILIE
1 /.
Studenţii la marină au executat, special pentru Evenimentul zilei, tradiţionalul salut marinăresc „La front pe vergi”! În fapt, circa o sută de tineri cadeţi au urcat în arborada celor trei catarge ale corăbiei, s-au desfăşurat pe vergile care susţin velele navei şi au salutat în urale, fluturându-şi caschetele, în semn de respect. Un astfel de salut se execută numai cu ocazia marilor sărbători. La festivităţile prilejuite de Ziua Marinei, de Sf. Maria, pe 15 august, marinarii l-au mai făcut odată, pentru spectatorii de pe faleza Cazinoului constănţean.
Bricul Mircea s-a reîntors recent dintr-un marş de instrucţie în Mediterana unde au avut ca porturi de escală Salonic - în Grecia, Tuzla - în Turcia şi o vizită la Muntele Athos unde au sfinţit o copie a icoanei Podromita, cu Fecioara Maria şi pruncul, care a fost trimisă, pe calea apelor, acum 150 de ani, din Moldova până pe insula sfântă din Marea Egee. La bord s-a aflat, pe toată durata marşului şi IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Majoritatea ofiţerilor maiştrilor şi studenţilor au urcat cale de 90 de minute până la schitul românesc Podromitu unde a fost sfinţită icoana. Printre cadeţi s-au numărat şi doi studenţi turci care, evident, n-au pus piciorul pe muntele sfânt. La fel şi cele unsprezece fete, studente la marină, aflate şi ele în voiajul de practică marinărească. Locotenent-comandorul Gabriel Moise, comandantul Navei Şcoală Mircea zâmbeşte hâtru: „Au rămas turcii la bord, să aibă grijă de fetele noastre!”.