Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Levy pleacă de la Urziceni

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 17 august 2010 ·

Antrenorul israelian Ronny Levy şi-a dat demisia de la conducerea echipei Unirea Urziceni, însă va rămâne pe banca tehnică a formaţiei ialomiţene pentru confruntarea din play-off-ul Ligii Europa cu croaţii de la Hajduk Split.

Unirea pare să fie la un pas de destrămare. Neplătiţi de câteva luni, jucătorii care uimeau România şi şocau Europa sunt acum cu gândul la plecare. După ce Mihai Stoica şi Narcis Răducan au părăsit şi ei gruparea ialomiţeană, antrenorul israelian le-a urmat şi el exemplul, cel mai probabil, din cauza lipsei unui sprijin financiar solid.

Levy a preluat conducerea Unirii în ultima zi a anului trecut, după plecarea lui Dan Petrescu în Rusia, la Kuban Krasnodar. Primul său meci oficial la cârma Unirii a fost confruntarea contra celor de la Liverpool, în sezonul precedent al Ligii Europa. Unirea Urziceni a pierdut acel meci cu scorul de 0-1. Israelianul a încheiat sezonul trecut pe locul secund în Liga I, iar în acest sezon a pierdut confruntarea cu Zenit Sankt Petersburg în turul trei preliminar al Ligii Campionilor.

Unirea va întâlni joi, la Split, formaţia Hajduk, care a eliminat-o pe Dinamo Bucureşti, în play-off-ul pentru calificarea în grupele Ligii Europa. Formaţia din Bărăgan nu a reuşit să marcheze niciun gol în actualul sezon al Ligii I, unde a înregistrat două remize şi două eşecuri, cel mai recent dintre ele, la sfârşitul săptămânii trecute, 0-1 pe teren propriu cu nou-promovata Universitatea Cluj.

CITIŢI ŞI: Se rupe Unirea

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Director de la Complexul Energetic Oltenia, reținut pentru trafic de influență în formă continuată

HotNews acum 31 minute
Directorul Direcției Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), Cătălin-Liviu Stănculescu, a fost reținut pentru 24 de ore de către procurorii anticorupție. DNA îl acuză de trafic de influență în formă continuată. Suspect reținutFoto: D

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum o ora
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Spaima prin care trec locuitorii din Slănic Prahova, după surparea străzii. „Poate să fie orice. S-ar putea să fie vestigii dacice. O apă subterană care spală nisipul”

Ziare.com acum 52 minute
Locuitorii din orașul Slănic Prahova trec în continuare prin momente de coșmar, după ce o stradă s-a surpat joi, 25 aprilie, la doar 40-50 de metri de blocurile de locuințe. Autoritățile au extins perimetrul de siguranță și i-au rugat pe proprietari

Cutremur la Buzău

Wall-Street.ro acum 54 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Cutremur în România, vineri dimineața. Județul în care a avut loc seismul de 3,5 grade

Ziare.com acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Ministrul agriculturii din Ucraina a fost arestat

Mediafax acum 49 minute
Solskyi va fi ţinut în arest până la 24 iunie, dacă nu plăteşte cauţiunea, stabilită la 75,7 milioane de Hr (1,9 milioane de dolari), potrivit Suspilne. Solskyi este suspectat de însuşirea ilegală a unor terenuri deţinute de statul ucrainean în valo

Un tribunal din Ucraina a dispus arestarea preventivă a ministrului agriculturii. Acuzațiile grave la adresa sa

Ziare.com acum 59 minute
Un tribunal din Ucraina a decis vineri, 26 aprilie, ca ministrul agriculturii, Mîkola Solski, care îşi anunţase joi demisia, să fie plasat în arest preventiv. Decizia a fost luată în urma acuzaţiilor privind implicarea sa într-o achiziţie ilegală de

Muzeul Luvru se transformă în sală de sport înainte de Jocurile Olimpice de la Paris - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Pentru a marca Jocurile Olimpice din Franţa, Muzeul Luvru propune sesiuni sportive matinale în mijlocul unora dintre cele mai frumoase colecţii ale sale. Cel mai vizitat muzeu din lume oferă o nouă experienţă "Courez au Louvre", "o sesiune de pregăt

Comercianţii de carburanţi din Ungaria au primit termen două săptămâni pentru a reduce preţurile. „Sunt prețuri de război”

Ziare.com acum 34 minute
Guvernul din Ungaria a acordat comercianţilor de carburanţi două săptămâni pentru a reduce din proprie iniţiativă preţurile la combustibili la nivelul mediei regionale. Ministrul a informat, la o întâlnire cu reprezentanţii comercianţilor de carbura

Vremea

București
acum

13°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°