Cristian Cismaru, fost consilier personal al primarului municipiului Slatina, Darius Vâlcov, a primit, miercuri – 31 octombrie, “undă verde” în mod oficial pentru a ocupa postul de city-manager al urbei, vacant de mai bine de patru luni, dar lăsat “de izbelişte” în mod curios până acum. Fiind singurul candidat în cursa pentru cel de-al doilea post ca importanţă în primărie, Cismaru a obţinut luni – 29 octombrie, nota 9 la prima probă scrisă, iar miercuri – 31 octombrie, a promovat şi ultima probă – un interviu, cu nota 8,50. Modul cum s-a derulat examenul arată de la o poştă a treabă “cu dedicaţie” pentru ca acesta să fie trecut doar de cine trebuia.
Cristian Constantin Cismaru, 27 de ani, este noul city-manager (administrator public, n.a.) al municipiului Slatina. În mod paradoxal, el s-a dovedit a fi singurul candidat eligibil din ţară atras de funcţie, deşi în cursă se mai înscrisese o persoană care, însă, nu avea un master, aşa cum au cerut imperativ reprezentanţii primăriei. La începutul acestei săptămâni, respectiv luni – 29 octombrie, Cismaru a obţinut nota 9 la prima probă scrisă, iar miercuri – 31 octombrie, a promovat şi ultima probă – interviul, cu nota 8,50. Cismaru urmează acum să ocupe şi oficial postul lăsat vacant încă din luna iulie de către Minel Prina, ales viceprimar în urma alegerilor locale din vară pe listele PSD/USL.
Viitorul ocupant al funcţiei menţionate este unul dintre foştii consilieri personali ai actualului edil al urbei, Darius Vâlcov, aflat la cel de-al treilea mandat consecutiv din 2004 încoace şi care, acum, candidează pentru un post de senator. Ca un făcut, Cismaru a fost singurul candidat pentru cea de-a doua funcţie ca importanţă în primăria capitalei judeţului Olt atât ca atribuţii, dar şi ca salariu, el urmând să primească mai mulţi bani chiar decât primarul (cca. 4.500 lei fără sporuri, n.a.).
Încre