Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alegeri în SUA. Republicanul Romney începe marea luptă cu o mică victorie

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 5 ianuarie 2012 ·

Fostul guvernator de Massachusetts a câştigat, la limită, primul scrutin intern dintr-o serie spre finalul căreia se va stabili rivalul democratului Barack Obama la prezidenţiale.

Mitt Romney a obţinut 30.015 voturi în Iowa, unde 122.255 de republicani şi-au exprimat opţiunile marţi seară. Pe locul al doilea s-a clasat fostul senator Rick Santorum, cu 30.007 voturi, urmat de veteranul Ron Paul (26.219 voturi). Reestul sufragiilor au fost împărţite de Newt Gingrich, Rick Perry, Michele Bachmann - care şi-a anunţat, ulterior, retragerea din cursă - şi John Huntsman, informează CNN.

Ieri, Mitt Romney era deja în New Hampshire, unde marţea viitoare sunt programate alegeri primare. Romney a declarat că strategia sa de campanie rămâne neschimbată: va continua să îl atace pe preşedintele democrat al SUA, Barack Obama, şi nu pe Rick Santorum.

"Cu siguranţă, oamenii ne vor întreba despre poziţiile noastre diferite pe anumite teme", a admis fostul guvernator, referindu-se la competiţia cu Santorum pentru învestitura republicană. "Dar dacă discutăm despre ce vor americanii să audă, e clar că vor să ştie prin ce vom fi diferiţi de preşedintele Obama în privinţa repornirii economiei", a precizat Mitt Romney.

Susţinut de John McCain

Potrivit cotidianului "New York Times", candidatul republican la alegerile prezidenţiale din 2008, senatorul John McCain, urma să îşi anunţe, ieri, susţinerea pentru Romney. Acum patru ani, McCain s-a clasat al patrulea la scrutinul din Iowa, dar în cele din urmă şi-a câştigat dreptul de a reprezenta Partidul Republican la prezidenţiale, învingându-l chiar pe Mitt Romney.

În acest moment al campaniei electorale, lupta este foarte strânsă. După alegerile din Iowa, Mitt Romney, Rick Santorum şi Ron Paul au câte 7 delegaţi, iar Gingrich şi Perry, câte doi. Cel care strânge primul 1.144 delegaţi devine candidatul partidului l

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum o ora
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 4 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum o ora
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 2 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 2 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum o ora
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 6 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 3 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 3 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

14°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/23°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°