Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât ne permitem să reducem taxele în 2010?

Publicat in Capital, miercuri 9 decembrie 2009 ·

Lansată în campania electorală, reducerea fiscalităţii a fost ignorată în favoarea altor teme. Ce şanse are o astfel de măsură, câtă vreme statul are cheltuieli mari şi se împrumută masiv? De la majorarea la reducerea taxelor a fost un pas mic, de numai o lună. Dacă până nu demult mediul de afaceri şi analiştii economici erau îngrijoraţi de o tot mai probabilă creştere a impozitelor, iar ministrul de finanţe confirma existenţa unor calcule în acest sens, acum se disc

Lansată în campania electorală, reducerea fiscalităţii a fost ignorată în favoarea altor teme. Ce şanse are o astfel de măsură, câtă vreme statul are cheltuieli mari şi se împrumută masiv?

De la majorarea la reducerea taxelor a fost un pas mic, de numai o lună. Dacă până nu demult mediul de afaceri şi analiştii economici erau îngrijoraţi de o tot mai probabilă creştere a impozitelor, iar ministrul de finanţe confirma existenţa unor calcule în acest sens, acum se discută de reducerea fiscali­tăţii.

Acordul de guvernare PSD-PNL are câteva principii, unul dintre ele fiind tocmai acesta. Traian Băsescu a preluat şi el tema, avansând o cotă unică mai mică cu două procente pentru 2011.

„Imediat cu instalarea noului guvern, va scădea CAS, va fi abrogat impozitul forfetar, va intra în vigoare legislaţia privitoare la bonusul fiscal şi la scutirea profitului reinvestit“, a declarat Crin Antonescu, preşedintele liberal, care, în programul său, propune cotă unică de 10%, TVA de 15% şi contribuţii de asigurări reduse la jumătate.

Mircea Geoană şi-a ajustat şi el discursul imediat ce a făcut pactul cu PNL. Deşi a susţinut mult timp impozitul progre­siv, s-a raliat recent opţiunilor dreptei. Totuşi, cu numai două săptă­mâni înainte de a bate palma cu PNL, el spunea că „în acest moment e clar că nu ne putem permite, cum ar trebui, să reducem fiscalitatea“. În tabăra PDL, după o mică ezit

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum o ora
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum o ora
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum o ora
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

China furnizează Rusiei echipamente letale pentru a fi folosite în Ucraina, susţine Londra

G4Media acum o ora
China furnizează Rusiei ajutor letal pentru a fi utilizat în războiul dus de Moscova în Ucraina, a declarat miercuri ministrul britanic al apărării, Grant Shapps, sugerând că serviciile de informaţii ale Marii Britanii şi SUA contrazic încercările a

Botoşani: Incendiu cu degajări mari de fum la un depozit ecologic de deşeuri

Mediafax acum 26 minute
Pompierii din Botoşani intervin miercuri seara pentru a stinge un incendiu care a izbucnit în interiorul depozitului ecologic de deşeuri de la Stăuceni. Incendiul se manifestă pe 1000 de metri pătraţi, pe degajări mari de fum.

Tânăr de 25 de ani, arestat preventiv după ce a atacat din senin o femeie pe stradă în Bucureşti

HotNews acum o ora
Un tânăr de 25 de ani a fost reţinut de polițiștii din Bucureşti, după ce a agresat o femeie pe o stradă din Sectorul 2. A atacat-o din senin, lovind-o peste picioare, ceea ce a făcut ca victima să se dezechilibreze şi să cadă. Femeia a ajuns la spi

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum o ora
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie

Mediafax acum 46 minute
Rishi Sunak a anunţat că alegerile generale vor avea loc anticipat, în luna iulie, potrivit BBC. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă

Vremea

București
acum

22°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°