In clipa in care Traian Basescu a lansat pe ecran declaratia socanta ca el nu negociaza nici pe bani si nici politic eliberarea ostaticilor, ne venea sa-l intrebam: „Dar pe ce negociezi, dom’ presedinte, pe ochi frumosi?".

Oricit de sprincenat era marinarul, mi se parea ca farmecul sau personal n-ar putea inmuia inimile teroristilor, in schimb socoteam ca in politichie compromisul poate fi uneori o arma inteligenta, iar cind e vorba de salvarea unor vieti omenesti nici macar solutia „ciocului mic" al lui Miki Spaga n-ar fi fost de ignorat.

Fiindca existau deja doua scoli de gindire in ceea ce priveste reactia fata de rapitorii din Irak, cea americaneasca, la care au aderat englezii, japonezii si australienii si scoala franco-italiana, vrind-nevrind ne gindeam cu spaima la care dintre ele se va inscrie elevul Basescu Traian.

Linia dura a adeptilor primei scoli, care nu negociaza sub nici o forma cu teroristii, a lasat in urma-i o dira de cadavre, in ciuda lacrimilor celor rapiti si a rudelor isterizate de raceala politrucilor.

Cealalta, europeana, a reusit, prevalindu-se nu doar de nevazutele cai ale Domnului, ci si de clinchetul argintilor, sa extraga vii din ghearele rapitorilor o buna parte din trimisii lor in Irak.

Tocmai cind sa scriu ca Basescu e mai american decit americanii, un telefon m-a salvat de rusinea unei asemenea afirmatii: jurnalistii romani au fost eliberati si sunt in custodia armatei noastre din Irak.

Basescu asadar nici de data asta n-a semanat cu nimeni.

Din fericire pentru noi toti, el n-a murit de foame ca magarul lui Buridan intre cele doua capite de fin, caci, ignorind atit scoala americana cit si pe cea franco-italiana, a optat, poate fara sa vrea, pentru scoala de la Paltinis.

In clipa in care Traian Basescu a lansat pe ecran declaratia socanta ca el nu negocia