Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Participanţi din toată ţara la tabăra de chitară la Râmeţ

Publicat in Adevarul, sâmbătă 3 iulie 2010 ·

Tabăra de chitară Acustic Live Music Camp 2010 se redeschide mâine, 4 iulie, pentru ce-a de-a treia ediţie. Un număr de 32 de participanţi din toată ţara vor fi prezenţi la Râmeţ pentru a participa la eveniment.

Timp de o săptămână cursanţii vor lua parte la cursuri intensive de chitară (6 ore de studiu pe zi) şi vor participa la excursii ghidate la Mănăstirea Râmeţ şi Cheile Râmeţului.

„Această ediţie ne-a depăşit toate aşteptările. Nu planificam un număr atât de mare de participanţi. Faptul că există atât de mulţi doritori înseamnă că tinerii vor să înveţe chitară, au nevoie de această tabără, iar noi ne străduim să o facem cât mai calitativă. Anul acesta am lansat în premieră şi Seria B a taberei în perioada 15 – 21 august 2010 deoarece am primit mai multe solicitări de înscriere decât puteam duce în prima perioadă anunţată“, a declarat Silvan Stâncel, organizatorul taberei Acustic Live Music Camp.

Vineri 9 iulie 2010 ora 20,30, în ultima seară a taberei va avea loc un spectacol deschis publicului. Toţi cursanţii vor cânta şi îşi vor prezenta chiar pentru prima oară, compoziţiile pe scena Acustic Live Show.

Preţul achitat de fiecare participant la tabăra de chitară este 850 lei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine e Mohammad Mokhber, cel care va deveni preşedintele interimar al Iranului după moartea lui Ebrahim Raisi VIDEO

Ziare.com acum 34 minute
După moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, transmite Reuters. În calitate de pre

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum o ora
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

A început ÎNSCRIEREA la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025. Ce trebuie să știe părinții

Gandul acum o ora
A început înscrierea la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025! De luni, 20 mai, părinții de copii de vârstă preșcolară pot depune dosarul pentru înscriere în învățământul preșcolar ori la creșă. Prima etapă este cea a reînscrierilor pe

Incendiu la o magazie de uleiuri din Constanța: Un bărbat a suferit arsuri, dar a refuzat să meargă la spital

Ziare.com acum 23 minute
ISU Dobrogea a anunțat că un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni, 20 mai, la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refu

FOTO VIDEO Primele imagini de la locul prăbușirii elicopterului lui Ebrahim Raisi. Aeronava s-a izbit de un vârf de munte

HotNews acum o ora
Echipele de salvare au ajuns luni dimineață devreme la locul prăbușirii elicopterului care îl tranporta pe liderul iranian, numai pentru a descoperi că acesta și toți ceilalți pasageri sunt morți, scrie Reuters. Imagine surprinsă de o dronă turcă de

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 10 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Alegeri locale Mexic: Nouă persoane au fost ucise în timpul a două atacuri în Chiapas. „Infractorii îi anunţă că nu au dreptul să candideze” FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Nouă persoane au murit în timpul a două atacuri asupra unor candidați la alegerile locale din 2 iunie în Chiapas, Mexic, a informat duminică, 19 mai, procuratura din această regiune. Unul dintre cei doi candidaţi a fost rănit în atacurile care au av

Noua Caledonie: Emmanuel Macron a convocat consiliul de apărare pentru luni, la ora 19.30

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron, care a convocat săptămâna trecută consiliul de apărare în care s-a decis declararea stării de urgenţă în Noua Caledonie, unde şase persoane şi-au pierdut viaţa în timpul revoltelor, a convocat din nou consiliul

Pfizer a obţinut daune de 107,5 milioane de dolari de la AstraZeneca, în cadrul unui proces privind un brevet al unui medicament oncologic

News.ro acum 3 ore
AstraZeneca datorează Pfizer daune de 107,5 milioane de dolari, potrivit deciziei unui juriu federal din Delaware, care a constatat că medicamentul de succes Tagrisso al AstraZeneca a încălcat drepturile de brevet ale Wyeth, deţinută de Pfizer, tran

Echipa lui Ladislau Boloni a evitat retrogradarea directă în Ligue 2 - Metz și Lorient, departajate la al cincilea criteriu

HotNews acum 43 minute
​Metz a avut parte de un final de sezon dezastruos (patru înfrângeri consecutive), dar echipa antrenată de Ladislau Boloni a evitat în mod incredibil retrogradarea directă în Ligue 2, la al cincilea criteriu de departajare. Ladislau BoloniFoto: Icon

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

17°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

17°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

18°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°