Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nastratin şi ciotul de la Dumnezeu

Publicat in Jurnalul, marți 11 ianuarie 2011 ·

Nastratin a căzut într-un râu furios. S-a zbătut el să înoate, dar – la un mo­­ment dat – l-au părăsit puterile, căci nu era în stare să se sustragă şu­­voaielor şi să ajungă la mal. Atunci a început să strige: "Doamne, te rog, ajută-mă! Doamne, te rog, salvează-mă!". Cum striga el prin apă, iată că a apărut un ciot mare. Bucuros, Nastratin s-a agăţat de ciot şi s-a odihnit puţin, după care, cu un zâmbet satisfăcut, a zis: "Vezi, Doamne, că m-am descurcat şi fără tine?". N-a durat mult satisfacţia lui, că a venit un val năpraznic şi i-a smuls ciotul din mâini. Nastratin a început iarăşi să se zbată şi să-i vor­bească lui Dumnezeu: "Doamne, tu nu mai ştii de glumă?".

Întocmai ca Nastratin facem şi noi. Am auzit adesea oameni care spun: "M-am descurcat singur în viaţă, nu m-a ajutat nimeni, singur am făcut totul, singur am reuşit!". Apoi, aceiaşi oameni au pierdut "ciotul", nu l-au recunoscut pe Dumnezeu în apariţia lui şi apoi au strigat ca şi Nastratin: "Doamne, adu-mi ciotul înapoi". Pentru oameni, rolul "ciotului" îl poate juca oricine şi, în fapt, îl joacă fiecare fiinţă sau lucru. "Ciotul" este cineva sau ceva esenţial, care apare în viaţa oricărui om, în momente cheie. Într-o fiinţă sau un lucru se poate ascunde o şansă, o mână sa­lvatoare sau un ajutor discret pentru viaţă. Un singur om prezent în viaţa noastră la timpul potrivit, la momentul potrivit, în clipa de nevoie, fie că suntem în pericol sau ne luăm avânt pe o cale care ne duce în sus şi ne ajută să construim ceva ar putea echivala cu "ciotul" adus de Dumnezeu să ne ajute. Atunci, suntem noi îndreptăţiţi să spunem "pe mine nu m-a ajutat nimeni în viaţă, eu am făcut totul singur"? La o privire atentă, fiecare om poate observa că totul, absolut totul se întâmplă într-un context, în care sunt prezente condiţii favorabile, precum şi fiinţe, lucruri, ca şi alte categorii de circumstanţe, care cre

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 6 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 8 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 7 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 7 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 9 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 14 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 6 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 12 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Preşedinta Maia Sandu a confirmat un acord de securitate al Republicii Moldova cu UE

Ziua Constanta acum 11 ore
Preşedinta Maia Sandu a confirmat vineri la Berlin relatările din mass-media conform cărora Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE, relatează agenţia EFE. Maia Sandu a reamintit că Republica Moldova beneficiază deja de o misiune ci

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°