Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai Răzvan Ungurenii

Publicat in Dilema Veche, joi 23 februarie 2012 ·

Lui Mihai Răzvan Ungureanu s-ar putea să-i strice preocuparea pentru propria imagine. Acest gen de preocupare ar trebui să fie unul pozitiv în ţara ministreselor cu andrele, a primarilor socialişti cu svastică şi a liberalilor cu chitară, dar, în special, a foştilor activişti cu palme mari, bătătorite de la legatul viei, dar mai ales de la aplauzele din Sala Palatului. Unde greşeşte, atunci, noul premier?

Aici, trimiterea la preistoria utecistă a lui Ungureanu ar putea părea obligatorie. Dar, pînă la urmă, activitatea lui în Uniunea Tineretului Comunist e cam dintr-un alt ev şi loc. Nu intră în ceea ce ar trebui să fie o succesiune de ipostaze publice consecvente, mature. Şirul acestora ar fi trebuit să înceapă mai tîrziu.

DE ACELASI AUTOR Ministrele şi pompa Brandul Moş Crăciun Probleme de imagine - Antonescu, Băsescu, Diaconescu, Ponta Patria ca baby sitter, de 1 DecembrieMai precis, undeva prin toamna lui 1996, cînd actualul prim-ministru participa la o Serată muzicală a lui Iosif Sava, în care sărea, cu un glas cam piţigăiat şi afectare interbelică, dar cu dezinvoltură, de la o epocă istorică la alta. Înregistrarea, dezgropată de TVR, părea să prefigureze în istoricul de 28 de ani un Neagu Djuvara sau ceva asemănător.

Peste zece ani, în 2006, acelaşi Mihai Răzvan Ungureanu apărea într-o ipostază publică aiuritor de diferită: sosie de Andy Fletcher de la Depeche Mode. Alături de el, Andrei Gheorghe şi Piersic jr. – în cazul lor, nimic nefiresc, doi entertaineri au voie să facă o mulţime de lucruri cu propria imagine.

Însă Mihai Răzvan Ungureanu era şi ministru de Externe în funcţie, pe deasupra şi şcolit la Oxford. Sătui de activistul alb-negru, cu palme ca de focă, politicienii de generaţie mai nouă – a lui Ungureanu – au început să se împopoţoneze cu tot felul de băşti şi insigne, ca Mazăre, ca să facă, dacă nu impresie, cel puţin to

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci

Mediafax acum 24 minute
Suspectul este un bărbat în vârstă de 71 de ani, potrivit presei locale. Presa slovacă a relatat că atacatorul era un fost agent de securitate la un centru comercial, autor a trei colecţii de poezii şi membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci. ULTI

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum o ora
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar

News.ro acum 28 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. ISU Constanţa anunţă, miercuri seară, un incendiu la o locomotivă. Incidentul s-a produs la i

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum o ora
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Putin numește tentativa de asasinare a premierului Fico o „crimă odioasă”

HotNews acum o ora
Tentativa de asasinare a premierului slovac Robert Fico „nu poate avea nicio justificare” și „este o crimă odioasă”, a transmis președintele rus, Vladimir Putin, omologului său slovac, Zuzana Caputova, într-o telegramă, relatează AFP și Reuters. Rob

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum o ora
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 3 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 11 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 24 minute
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Declarație șocantă a lui Erdogan: ”Următoarea țină a Israelului va fi Turcia dacă va învinge Hamas“

Ziare.com acum 52 minute
Președintele turc spune că gruparea teroristă palestiniană apără Anatolia, precum și „propriul pământ” în războiul cu Israelul. Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a susținut miercuri,15 mai, că Israelul „va pune ochii” asupra Turciei dacă va reu

Vremea

București
acum

16°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

14°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

11°
mie.

9°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

17°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°