Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a pus punct în eşalonul secund

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 5 mai 2006 ·

Sâmbătă s-a încheiat ediţia a a campionatului diviziei secunde, sezonul regular. Au mai rămas de disputat cele trei partide de baraj, care va desemna cea de-a patra formaţie promovată în prima divizie. S-au încheiat calculele, „bârfele” şi supoziţiile. Au încheiat pe primele două locuri ale celor trei serii, echipele cele mai constante, care au avut loturile cele mai omogene şi nervii mai tari. Au pătruns în prima divizie, direct, două foste prim divizionare, Ceahlăul şi Universitatea Craiova, prima, după doi ani de penitenţă, a doua, după numai un sezon. A treia promovată, o „novice” din nordul ţării, care a irumpt în ultimul sezon spre marea performanţă. La baraj, alături de o echipă cu vechi state de serviciu, în unele ediţii şi prin „A”, FC Bihor, o promovată din „C”, marea surpriză plăcută a sezonului, Forex Braşov şi o formaţie susţinută de echipa din Ştefan cel Mare, mai bine zis, de finanţatorul Gigi Neţoiu. Au rămas pe dinafara barajului, echipe de tradiţie, FC Braşov, care în anul următor are o jumătate de secol de când a promovat în A. Petrolul Ploieşti, fostă campioană şi câştigătoare a Cupei României, Universitatea Cluj şi Gaz Metan Mediaş, foste prim divizionare. Vor mai aştepta cel puţin un an, poate în sezonul viitor, când din cele două serii de „B”, ce se vor face din toamnă, vor promova patru echipe (câte două de fiecare). Se speră ca la ceas aniversar, stegarii să revină acolo unde le este locul.

Seria I

Nimic deosebit în ultima rundă

Înaintea ultimei runde s-au vehiculat nenumărate variante privind participanta la baraj. Precum că echipa fanion ar fi motivat formaţia săceleană să-şi apere corect şansele şi să obţină punctul care să le aducă locul secund. FC-ul a contraatacat şi a comunicat că nu intră în astfel de jocuri, chiar dacă ele ar fi legale. Meciul din cartierul Tractorul a demonstrat că pădurarii au fost net mai

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum o ora
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Ritualuri de Izvorul Tămăduirii, pentru vindecarea bolilor. Semnificația sărbătorii și ce este interzis să facem azi

Adevarul acum 33 minute
Într-o zi însemnată din calendarul creștin ortodox, românii celebrează Izvorul Tămăduirii pe 10 mai, respectând tradițiile și obiceiurile străvechi. Sărbătoarea, notată cu cruce roșie în calendar, comemorează una dintre minunile atribuite Maicii Dom

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 49 minute
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

Noi detalii despre starea de SĂNĂTATE a maestrului Florin Piersic. Rafila: „Am stat de vorbă cu domnia sa, l-am încurajat”

Gandul acum o ora
Maestrul Florin Piersic, unul dintre cei mai mai actori ai României, recunoscut la nivel internațional trece prin clipe grele după ce a fost diagnosticat cu septicemie. Piersic a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe la Spitalul Foișor d

Temperaturi ridicate, dar și ploi în cea mai mare parte a țării. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Libertatea acum 47 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo, valabilă în perioada 13 mai - 10 iunie 2024. Meteorologii anunță temperaturi normale sau peste cele obișnuite, dar și ploi în cea mai mare parte a țării.

Vladimir Putin l-a propus pe Mihail Mișustin pentru un nou mandat de premier al Rusiei

Libertatea acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin a înaintat Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, candidatura lui Mihail Mișustin pentru un nou mandat în fruntea guvernului rus, a anunțat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, relatează Reute

James Murphy, Director Științific și de Cercetare BAT: ”Este imperativ să vorbim cu mai multă claritate despre nicotină versus fumat”

Ziare.com acum 2 ore
Nicotina joacă un rol important în abordarea de reducere a riscurilor asociate fumatului și, deși nicotina dă dependență, aceasta nu este cauza principală a bolilor asociate fumatului. În același timp, Colegiul Regal al Medicilor din Marea Britanie

Putin propune ca Mişustin să fie numit din nou prim-ministru

News.ro acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce ar însemna păstrarea şefului tehnocrat al lui Putin la conducerea Guvernului,

Un bărbat şi o femeie, reţinuţi după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux / Prejudiciul este de 1,5 milioane de lei

News.ro acum o ora
Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux, iar prejudiciul în acest caz este de aproximativ 1,5 milioane de lei.

Vremea

București
acum

17°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°