Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tinerii lor şi tinerii noştri

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 10 ianuarie 2012 ·

La 19 ani, Iker Muniain are deja 100 de meciuri oficiale pentru Bilbao. La 23 de ani, Gardoş şi Mihai Costea sînt încă tineri de perspectivă. La 24 de ani, Messi s-a săturat de trofee.

Valoarea nu ţine cont de numărul anilor. E o teorie pe care am auzit-o de foarte multe ori în fotbal. Am auzit-o, însă de aplicat, cel puţin pe la noi, nu prea. Încă sîntem prizonierii acelor concepţii conform cărora tinerii şi foarte tinerii noştri jucători trebuie să se mai “coacă”, o expresie la fel de idioată precum cea cu cei formaţi “în propria pepinieră”, rămasă din limbajul de lemn al vremurilor trecute. Ce legătură o exista între o pepinieră şi un centru de copii şi juniori şi cam care e procesul de “coacere” al unui fotbalist? Iată nişte mistere ce se perpetuează în timp.

Aseară, Messi a cîştigat al treilea Balon de Aur consecutiv. La 24 de ani. În afara unui titlu mondial cu Argentina, pe care, din păcate, mă tem că nu-l va lua prea curînd, Messi s-a plictisit deja de cîte trofee are în palmares. La 24 de ani, Messi este tînăr sau nu prea mai este? În termeni strict fotbalistici, evident.

Alt exemplu. Mai clar. Se numeşte Iker Muniain. În decembrie a împlinit 19 ani. Deja a atins borna celor 100 de meciuri oficiale pentru Bilbao. A debutat în Primera la 16 ani şi 8 luni. În Primera Division, atenţie!, adică în campionatul campioanei mondiale, care dă campioana mondială a cluburilor şi deţinătoarea Ligii şi în care se regăsesc primii doi fotbalişti din lume.

În toamnă, cînd Gardoş i-a rupt piciorul lui Băcilă, de la Pandurii, în favoarea stelistului, ca o circumstanţă atenuantă, s-a adus în discuţie vîrsta. Este un tînăr de viitor, o speranţă a fotbalului românesc. Ştiţi cîţi ani are Gardoş? 23 de ani. Aproape vîrsta lui Gerard Pique, care a cîştigat chiar mai mult ca Messi, de vreme ce e şi campion mondial cu Spania. De vîrsta lui Pique e Tănase, de

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 28 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 22 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 51 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 5 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 43 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Taiwanul va avea sprijinul lui Trump, dacă acesta va câştiga alegerile, spune un fost ambasador

Mediafax acum o ora
Taiwanul, revendicat de China ca teritoriu propriu în ciuda obiecţiilor autorităţilor de la Taipei, a primit un sprijin puternic din partea administraţiei Trump, inclusiv vânzări de arme. Trump a vorbit cu preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, la scu

Restricţii în Olanda pentru participarea la comemorarea victimelor celui de-al Doilea Război Mondial

Mediafax acum o ora
Oficialităţile de la Amsterdam a anunţat încă de la începutul săptămânii că vor restricţiona drastic participarea la ceremonia de comemorare din piaţa centrală Dam. Măsurile de securitate fără precedent au fost luate pentru a menţine ceremonia în si

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°