InBev Romania, al treilea jucator de pe piata locala a berii, a inregistrat in primele trei luni ale acestui an o crestere volumica a vanzarilor de 40% fata de aceeasi perioada a anului precedent, cea mai mare crestere realizata de o filiala a grupului InBev in Europa Centrala si de Est.
Rezultatele InBev pe piata locala sunt in linie cu vanzarile celorlalte companii multinationale, care au raportat in primul trimestru o crestere de 37% in volum, la 2,54 milioane de hectolitri, potrivit datelor Asociatiei Berarii Romaniei.
Vremea calda si apetitul romanilor pentru bere au majorat si anul trecut in primul trimestru vanzarile producatorului Bergenbier cu 35%,
intr-o perioada considerata oarecum atipica pentru consumul de bere. In primul trimestru din acest an, vanzarile InBev in Romania au depasit ritmul de crestere de 33,3% din Ucraina sau pe cel de 22,4% consemnat in Rusia, alte piete cu o evolutie peste media rezultatelor obtinute de InBev la nivel mondial.
"Vectorii de crestere raman Bergenbier Q-Pack si marcile imbuteliate in PET, care au inregistrat o crestere de 73% fata de anul precedent, dar si Beck's si Stella Artois", a declarat Mihai Ghyka, directorul general al InBev Romania.
Interbrew Romania si-a schimbat la inceputul lunii mai denumirea, devenind InBev Romania, in noua entitate fiind inclusa si compania Interbrew Efes Breweries, achizitionata integral anul trecut de catre grupul belgian.
Potrivit Asociatiei Berarii Romaniei, berea ambalata la PET reprezenta 40,4% din consumul total al pietei la sfarsitul lui 2006, dublu fata de acum doi ani, cand acest sector detinea doar 24,4% din piata.
Vanzarile de bere in ambalaj la PET au influentat si rezultatele obtinute in anul 2006, cand producatorul brandurilor Bergenbier si Stella Artois a raportat o cifra de afaceri de 160 de milioane de euro, in crestere cu doar 15%