Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Universităţi din Marea Britanie cu taxe reduse

Publicat in Jurnalul, miercuri 17 noiembrie 2010 ·

Studenţii români care se grăbesc să se înscrie la concursul de admitere la o universitate din Marea Britanie pot beneficia de taxe reduse pe toată durata studiilor, chiar dacă preţurile şcolarizării se vor tripla în curând.

“Integral Programe Educaţionale”, compania care acordă consultanţă educaţională gratuită celor care vor să facă studii universitare în străinătate, anunţă că universităţile din Marea Britanie păstrează pentru anul universitar 2011-2012 taxele de şcolarizare reduse pentru admiterea studenţilor români. Această informaţie este foarte importantă pentru cei interesaţi de studii în Marea Britanie, pentru că în scurt timp taxa se va tripla. În prezent, un an de studiu în universităţile din Marea Britanie costă în jur de 3.200 de lire sterline, iar preţul ar putea ajungă la nivelul anului 2012 la peste 9.000 de lire sterline. Candidaţii admişi în acest an vor beneficia de taxele mai mici, respectiv aceleaşi taxe care sunt valabile în prezent, urmând a fi păstrate pe întreaga durată a studiilor, declară reprezentanţii “Integral”.

“Taxele mai mari pentru învăţământul superior în Marea Britanie sunt subiect de discuţie de mult timp, dar încă nu au fost implementate”, a declarat Irina Hristova, manager “Integral Programe Educaţionale”.

Modificările anticipate pentru taxele de şcolarizare în universităţile britanice au generat o creştere a numărului de candidaţi din întreaga lume şi un total de 74.234 de candidaţi au depus cereri de admitere la universitate până pe 28 octombrie 2010, numărul fiind în creştere cu 4,2% faţă de luna noiembrie a anului trecut. “Este de aşteptat ca sesiunea de admitere din acest an să fie mult mai competitivă, având în vedere că aceasta va fi ultima în care elevii vor putea să înceapă studiile în universităţi britanice, beneficiind de taxe cuprinse între 3.290 şi 3.375 de lire sterline. În prezent, studiile uni

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poşta Română: Pensiile au fost distribuite, până la acest moment, într-un procent covârşitor. Până la sfârşitul zilei, estimăm că ne vom apropia de procentul maxim/ Situaţiile în care pensia nu a fost livrată reprezintă cazuri excepţionale

News.ro acum o ora
Compania Naţională Poşta Română a precizat, vineri, că pensiile au fost distribuite, până la acest moment, ”într-un procent covârşitor”, iar până la sfârşitul zilei se estimează că se va ajunge aproape la procentul maxim. Situaţiile în care pensia n

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 2 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Jumătate de țară va fi lovită de ploi în acest weekend. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea de Paște în România

Cancan acum 51 minute
Conform celor mai recente informații de la ANM, se prevede că jumătate din țară va fi afectată de ploi de Paște, în timp ce în restul regiunilor vremea se anunță frumoasă. Iată cum va fi vremea de Paște! Conform directorului ANM, Elena Mateescu, car

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum 2 ore
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

Ministerul de Finanţe: Datoria administraţiei publice a trecut pragul de 50% din PIB în februarie, sărind la 52,4%

Mediafax acum 2 ore
În ianuarie, datoria se cifra la 801 miliarde lei, respectiv 49,9% din PIB. La finalul anului trecut, datoria avea o pondere de 48,8% din PIB. În patru ani, stocul datoriei publice s-a dublat, la sfârşitul lunii decembrie 2019 fiind de doar 373 mili

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 2 ore
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Război în Ucraina, ziua 799. Sursă ucraineană: un oraș din estul Ucrainei au putea fi cucerit de ruși

Press Alert acum 3 ore
Căderea orașului Ceasiv Iar din regiunea Donețk este, probabil, doar o chestiune de timp. Anunțul a fost făcut de un ofițer de informații militare ucrainene. Rușii își propun să cucerească orașul până pe 9 mai când sărbătoresc Ziua Victoriei. Ofițer

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 8 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
vin.

12°/23°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°