Domnul Radu Crăciun abordează chestiuni importante în articolul "Politica monetară şi relansarea economică"(ZF, 21 sept. 2010). Sunt de acord cu constatarea din articol că, peste tot în lume, s-a încercat combaterea efectelor crizei printr-o varietate de mijloace, care, frecvent, au combinat instrumentul bugetar cu cel monetar. Aşa s-a întâmplat în SUA, în Marea Britanie, în numeroase ţări din Uniunea Monetară. Deşi susţin şi eu teza că avem nevoie de o combinaţie de politică economică cât mai echilibrată (care să utilizeze mai multe instrumente), rămân în divergenţă de opinie privind o serie de aspecte asupra cărora aduc precizări mai jos.

Politica monetară are eficacitate dacă mecanismul de transmisie funcţionează bine, ceea ce amândoi împărtăşim ca principiu. Eu am părerea că mecanismul de transmisie în România a fost deteriorat de criză. Şi în alte ţări s-a întâmplat acest fenomen, diferenţele între ratele de politică monetară ale băncilor centrale, cele de pe pieţele interbancare şi cele la utilizatorii ultimi ai creditelor fiind în creştere - mai ales atunci când pieţele au îngheţat. În România această situaţie a fost cu atât mai nefericită, cu cât, în mod tradiţional, nivelurile dobânzilor la împrumuturile clienţilor non-bancari au fost înalte. Că nivelul ratelor pe piaţa interbancară este foarte aproape, acum, de rata de politică monetară este în largă măsură irelevant pentru mecanismul de transmisie. Avem lichiditate multă în piaţă (lăsată chiar de BNR, probabil pentru a ajuta Trezoreria în plasarea de titluri de stat), dar care nu s-a reflectat într-un mers corespunzător (descendent) al dobânzilor la creditele luate de persoane fizice şi firme. Întrucât, nu piaţa interbancară măsoară, esenţialmente, calitatea mecanismului de transmisie. Şi rămâne de văzut ce se va întâmpla în viitor. Dl. Crăciun mizează mult pe schimbarea legislaţiei de calcul al