Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Presedintele Basescu contesta la Curtea Constitutionala legea imunitatii parlamentarilor

Publicat in HotNews, joi 25 aprilie 2013 ·

Presedintele Traian Basescu a trimis vineri presedintelui Curtii Constitutionale (CCR), Augustin Zegrean, o sesizare de neconstitutionalitate a Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si al senatorilor, informeaza Administratia Prezidentiala.

In cererea inaintata CCR, presedintele arata ca unele prevederi din Articolului I (pct. 18 si 19) al legii de completare sunt neconstitutionale deoarece contravin principiului constitutional al separarii puterilor in stat si al dispozitiilor constitutionale ce stabilesc ca "Justitia este unica, impartiala si egala pentru toti", ea fiind realizata prin intermediul instantelor.

Presedintele subliniaza ca "imunitatea parlamentara prevazuta de Articolul 72 din Constitutie reprezinta o garantie a exercitarii mandatului, iar nu un privilegiu al senatorului sau al deputatului ori o cauza de exonerare de raspundere penala", se arata in cererea de reexaminare.

"Imunitatea parlamentara reprezinta regula, iar ridicarea imunitatii parlamentare reprezinta exceptia, iar, ca orice exceptie, ridicarea imunitatii parlamentare trebuie sa fie de stricta interpretare si aplicare", sustine presedintele adaugand ca modul de redactare al noii legi "este de natura sa dea nastere la diferite interpretari, cu consecinte asupra independentei puterii judecatoresti".

Basescu arata ca sintagma "indicarea cazului prevazut de Codul de procedura penala si motivele concrete si temeinice care justifica luarea masurii preventive sau dispunerea perchezitiei" din cuprinsul Alin. (1) al Articolului 24 (modificat prin noua lege) conduce la concluzia ca Senatul sau Camera Deputatilor se poate pronunta asupra calificarii juridice a faptei sau asupra temeiniciei acesteia.

Totodata, potrivit presedintelui, "atat masurile preventive privative de libertate, cat si perchezit

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în stațiunea Mamaia. Ce se știe despre identitatea victimei

Ziare.com acum 57 minute
IPJ Constanța a anunțat că un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în mare, în staţiunea Mamaia, trupul acestuia fiind găsit duminică dimineaţă, 28 aprilie. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompi

Tradiții și superstiții în Duminica Floriilor. Obiceiuri și semnificații

Ziua Constanta acum o ora
Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim este cea mai mare sărbătoare din Postul Mare și amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, a doua zi după ce L-a înviat pe Lazăr. Astfel, oamenii, auzind de venirea

Record la licitație: un ceas de aur al unui pasager de pe Titanic a fost vândut cu peste un milion de euro

Wall-Street.ro acum 55 minute
Un ceas de aur găsit împreună cu corpul celui mai bogat pasager al vasului Titanic a fost vândut la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebra navă, potrivit casei de licitaţii b

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum o ora
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”

News.ro acum o ora
Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”, pe fondul crizei de siguranţă care afectează producţia şi fluxul de numerar al producătorului de avioane din SUA, transmite Reuters. Agenţia de rating, care a conf

Mesaje de Florii. Ce urări le puteţi face celor dragi cu ocazia onomasticii

Mediafax acum 2 ore
Floriile, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele şi sărbătoarea celor care poartă nume de flori, se sărbătoreşte în această duminică, pe 28 aprilie. Iată câteva sugestii de urări pentru cei care sunt sărbătoriţi de Florii.

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 4 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum 3 ore
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Vremea

București
acum

18°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

16°
dum.

12°/17°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

16°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°