În octombrie 1972, Nicolae Ceauşescu l-a îndepărtat pe Corneliu Mănescu din fruntea ministerului de Externe. A urmat unul dintre cei mai prolifici ani din întreaga viaţă a lui Nicolae Ceauşescu, socotit după numărul de vizite în străinătate.

De-a lungul anului a voiajat mult, de-a lungul şi de-a latul mapamondului, trâmbiţând punctele de vedere româneşti în diferite dosare internaţionale. În sens invers, reciproca Bucureştiului a fost mai puţin spectaculoasă. Nici un lider mondial important n-a mai venit să-l vadă pe Ceauşescu la el acasă. Au venit totuşi şahul Iranului şi secretarul general al ONU. Dintre liderii mai exotici, în iarnă a venit România argentinianul Peron, care la acel moment nu deţinea nici o calitate oficială. Ceauşescu l-a primit la vila de la Olăneşti. Vara l-a vizitat generalul Jean Bedel Bokasa, preşedintele Republicii Centrafricane, care a discutat cu Ceauşescu în largul mării, la bordul vasului Mihai Viteazul.

„Atât în ţară, cât şi peste hotare“

În economia prestigiului, de impact a fost primirea lui Nicolae Ceauşescu de Papa Paul al VI-lea, cu ocazia vizitei de stat în Italia şi San Marino. În 1973, a reuşit performanţa să discute cu liderii ambelor super-puteri – Leonid Brejnev şi Richard Nixon. S-a întâlnit şi cu Willy Brandt, cancelarul Germaniei Federale, una din cele mai puterice economii vest-europene. A făcut un lung turneu în statele din America Latină (Cuba, Costa Rica, Ecuador, Venezuela, Columbia şi Peru). Războiul de Yom Kippur dintre Egipt şi Siria, pe de o parte, şi Israel, de cealaltă, i-a oferit ocazia să se manifeste într-una din cele mai dragi ipostaze - cea de mediator al conflictelor planetare. România a încercat să intervină în marile dosare ale politicii internaţionale, precum negocierile privind reducerea armamentelor în Europa şi în discuţiile referitoare la securitatea şi cooperarea în Europa. Contab