Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De la Asus, un netbook fashion

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 30 ianuarie 2010 ·

Primele cuvinte care-ţi vin în minte sunt, evident, "design deosebit". Ce altceva ai putea gândi în faţa unui netbook fashion? Tras prin inel, fin şi subţirel, uşurel şi elegant, noul Eee PC 1008 P de la Asus, beneficiar al imaginaţiei designerului Rashid Karim, vine în două variante de culori: una unisex, maro, şi alta... uşor pitzi, un roz-fuchsia, prezentat de producător drept "glossy hot pink".

Trecând peste varianta roz, pe care n-am avut-o în teste, deci n-a prezentat vreo problemă pentru dantură (cică e pericol de strepezire a dinţilor), modelul fashion de la Asus are multe plusuri, şi ele nu vin neapărat de la faptul că-i unul de fiţe. Construcţia este excelentă, acoperirea interfeţelor de conectare este o idee foarte bună, tastatura este de top (modelul Vaio), touchpad-ul confortabil, dimensiunile sunt ideale, ecranul are iluminare bună, sistemul de operare cu care vine la pachet este Windows 7 Starter, unul comod şi foarte potrivit netbook-urilor. Ce scârţâie? Două capitole, unul esenţial, altul mai puţin important: autonomia şi neputinţa de a reda filme HD evitând sacadarea. Dacă peste faptul că rulează conţinutul HD sacadat am putea trece mai uşor (sunt printre cei care susţin că aceia care vor să ruleze conţinut HD nu-şi cumpără un netbook, ci folosesc un notebook de ultimă generaţie, în ciuda faptului că HD-ul este din ce în ce mai prezent în viaţa noastră, inclusiv pe telefonia mobilă), peste capitolul autonomie mi-e greu să sar. Şi asta tocmai pentru că un cumpărător de netbook este extrem de interesat de ea, mobilitatea fiind principalul motiv care-l aduce la tejghea cu banii în mână. Modelul 1008 P are un acumulator cu trei celule, care nu rezistă la "tăvăleală" mai mult de patru ore. Şi, în caz de utilizare a wireless-ului şi cu mai multe aplicaţii deschise, capotează chiar mai rapid. Ei bine, asta nu sună bine, atât timp cât pe pi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 31 minute
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum o ora
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 54 minute
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Serbia: Nouă răniți în coliziunea a două trenuri la Belgrad

HotNews acum o ora
Nouă persoane au fost rănite vineri când un tren de marfă s-a ciocnit cu un tren de pasageri într-un tunel din Belgrad, a anunțat ministrul de interne Ivica Dacic, citat de AFP. Tren din Serbia ce atinge 200 kmhFoto: Shutterstock „Douăzeci și cinci

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 4 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 2 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
mar.

12°/25°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°
mar.

15°/25°