Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În liceu a dat foc la uşa clasei

Publicat in Adevarul, vineri 30 martie 2012 ·

Crescut de mamă şi bunici, Mircea Baniciu îşi aminteşte o copilărie „foarte liberă“ şi o adolescenţă plină de peripeţii şi de întâmplări cu haz.

Cântecul lui, „Andrii Popa" (singurul care-i aparţine din toată discografia Phoenix), este şi acum unul dintre cele mai iubite (dacă nu cel mai iubit) al trupei. Iniţial, nici nu era prevăzut să intre pe discul „Mugur de fluier". Prima chitară a venit ca recompensă pentru intrarea la liceu, după ce, în gimnaziu, se remarcase prin „năzbâtii". Educaţia muzicală nu i-a lipsit, dar nu s-a făcut în şcoală, unde profesorul de Muzică nu i-a dat mai mult de 7, ignorând cunoştinţele sale de pian şi de chitară. Putea deveni un arhitect cunoscut, dar succesul cu Phoenix l-a determinat să rămână dedicat scenei. Îşi aminteşte ca pe un coşmar noaptea petrecută în birourile Securităţii, după fuga în Vest a celorlalţi „phoenicşi", dar a rămas vesel ca o pasăre colibri, lucru care se vede şi azi, la fiecare concert.

„Weekend Adevărul": Copilăria, la Timişoara.

Mircea Baniciu: Cartierul se numea şi încă se numeşte Elisabetin. Eu am crescut, cum au crescut de altfel şi colegii mei din Phoenix, fără tată. Familia mea nici nu a fost o familie, am crescut cu mama, până pe la 5 ani, când mama a reluat cumva relaţia cu bunicii mei, care erau foarte supăraţi din cauza naşterii mele. M-am născut, deci, într-un context cu probleme. Dar mama mea a fost o femeie care a muncit pe brânci, în trei ture, ca să-şi crească odrasla. Şi a reuşit până la urmă, dar cu nişte sacrificii extraordinare. Cred că cel mai important lucru pe care l-a făcut pentru mine a fost că m-a lăsat liber. Atât de liber, că, după primii ani de şcoală, mi-a dat carnetul de note şi mi-a zis: „Semnează-ţi-l tu!" Doar că din când în când o chemau profesorii la şedinţele cu părinţii, la care la un moment dat a renunţat, pentru că făceam tot felul de năzbâtii.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 8 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 6 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 7 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 11 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum 9 ore
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 6 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 7 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°