Vezi ce își amintește actorul despre proba de casting la filmul lui Cristi Puiu, „Marfa și banii”
La împlinirea unui an de emisie, realizatorii emisiunii „Ca-n filme”, emisiunea de la Digi24 care din acest weekend îşi schimbă ora de difuzare, putând fi urmărită în fiecare duminică la ora 16.20, au pregătit o surpriză.
Ediţia din această duminică va fi prezentată chiar de cei trei realizatori ai săi. „Ca-n filme” a pregătit un material în care cele mai mari nume din industria filmului românesc vorbesc despre primele lor tatonări şi încercări în cinematografie.
Actorul Dragoş Bucur îşi aduce aminte de proba de casting pe care a dat-o cu Cristi Puiu, pentru rolul său din lungmetrajul de debut al regizorului, “Marfa şi banii”. „Cred că am ajuns în ultima sau în penultima zi, se dădea în sediul RoFilm, pe lângă Kogălniceanu. Şi era o cămăruţă destul de mică aşa, de un metru jumate pe doi metri jumate, cam aşa. Şi erau Puiu cu Stavilă, cu operatorul. Şi când i-am văzut pe ei puştani, aşa, în camera aia.. Şi m-a întrebat Puiu dacă ştiu să înjur. Şi am fost foarte amuzat, şmecher: Da, ştiu să înjur. Ia înjură-mă. Mi s-a părut o prostie, aşa, l-am înjurat cu juma de gura! Nu, înjură-mă mai agresiv. L-am înjurat ceva mai agresiv şi m-am dus spre el, chipurile să îl ameninţ. Bine, asta fiind o deformare din teatru.. Mi-a povestit după aia Puiu că i s-a părut incredibil de ameninţător felul în care l-am ocolit aşa. Ei bine, eu credeam că am fost foarte cool în proba aia, şi după vreo şapte ani am văzut proba pe un VHS. Eram un papagal care tremura, probabil mai aveam puţin si făceam pe mine de emoţie. Amintirea mea era cu totul şi cu totul alta!”.