Plata pensiilor fără majorarea de 4% începând cu 1 ianuarie a fost justificată de premierul VIctor Ponta printr-o "problemă tehnică" pe care, spune primul-ministru, guvernul ar intenţiona să o remedieze miercuri, prin ordonanţă de urgenţă.
"Am vorbit cu domnul ministru Voinea. Taloanele pentru ianuarie erau deja tipărite din decembrie", a explicat Ponta. Greşeala guvernului ar urma să fie remediată printr-o ordonanţă de urgenţă care să stipuleze exact majorarea cu 4% care ar fi rata inflaţiei înainte de "luna octombrie" când ar urma să se oficialitete această cifră.
După aprobarea ordonanţei de urgenţă, diferenţa ar urma să fie plătită în luna februarie, retroactiv, susţine Ponta. "E o problemă tehnică. De fiecare dată problemele tehnice omoară. Datele finale (privind rata inflaţiei, n.r.) le avem în octombrie de la INS. Nu avem cum să stăm pînă în octombrie. Miercuri, în şedinţa de guvern, domnul ministru Voinea va prezenta o notă sau un proiect de ordonanţă de urgenţă astfel încât indexarea pensiilor care are loc de la 1 ianuarie să poată fi plătită la începutul lunii februarie. Se dau retroactiv, dar în februarie pentru ianuarie", a spus primul-ministru înaintea şedinţei săptămânale a USL.
Plata pensiilor fără majorarea de 4% începând cu 1 ianuarie a fost justificată de premierul VIctor Ponta printr-o "problemă tehnică" pe care, spune primul-ministru, guvernul ar intenţiona să o remedieze miercuri, prin ordonanţă de urgenţă.
"Am vorbit cu domnul ministru Voinea. Taloanele pentru ianuarie erau deja tipărite din decembrie", a explicat Ponta. Greşeala guvernului ar urma să fie remediată printr-o ordonanţă de urgenţă care să stipuleze exact majorarea cu 4% care ar fi rata inflaţiei înainte de "luna octombrie" când ar urma să se oficialitete această cifră.
După aprobarea ordonanţei de urgenţă, diferenţa ar urma să fie plătită în luna