Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acord semnat între România şi Israel în domeniul securităţii sociale

Publicat in Bursa, marți 3 septembrie 2013 ·

Ministrul muncii, Mariana Câmpeanu, şi ministrul adjunct al afacerilor externe din Israel, Zeev Elkin, au semnat astăzi, la sediul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Aranjamentul administrativ pentru aplicarea Acordului între România şi Statul Israel în domeniul securităţii sociale, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Acordul între România şi Statul Israel în domeniul securităţii sociale - semnat la Ierusalim în 28 februarie 2011, ratificat prin Legea nr. 150 din 23 iulie 2012, în vigoare de la 1 ianuarie 2013 - reglementează acordarea pensiilor, ajutorului de deces şi alocaţiilor de stat pentru copii.

Aranjamentul administrativ facilitează aplicarea Acordului de securitate socială, asigurând modalităţi concrete de aplicare a prevederilor acestuia, modul de colaborare între instituţiile naţionale responsabile cu acordarea prestaţiilor, precum şi modalităţile de efectuare a plăţilor aferente.

Acordul de securitate socială se dovedeşte deosebit de important în contextul în care foarte mulţi lucrători români şi-au desfăşurat activitatea în Israel, iar acest tratat le furnizează posibilitatea recunoaşterii şi totalizării perioadelor de asigurare realizate pe teritoriul celor două state pentru acordarea pensiei, indiferent dacă aceste perioade au fost realizate înainte sau după intrarea în vigoare a Acordului.

Potrivit sursei citate, acordul se aplică legislaţiei române în cazul pensiilor pentru limită de vârstă, invaliditate şi urmaş, ajutorului de deces şi alocaţiei de stat pentru copii, iar legislaţiei israeliene în ceea ce priveşte asigurarea pentru bătrâneţe şi urmaş, asigurarea pentru invaliditate şi asigurarea pentru copii şi vizează persoanele care sunt sau au fost supuse legislaţiei unuia sau ambelor state, precum şi membrilor de familie şi urmaşilor acestora.

F.A. Ministrul muncii,

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

În județul Călărași O fetiță de 4 ani și bunica acesteia au decedat una după alta. Cauza încă nu este elucidată

Ziua Constanta acum 50 minute
În cursul zilei de 29.04.2024, s-a înregistrat un eveniment tragic în județul Călărași, decedând în aceeași zi, în cursul dimineții, o fetiță de 4 ani și, în jurul prânzului, bunica acesteia. Evenimentul a fost notificat inițial ca suspiciune de t

Victor Ponta a dat în judecată procurorul care a instrumentat dosarul Turceni-Rovinari

HotNews acum 40 minute
Fostul premier Victor Ponta a dat în judecată statul român prin Ministerul Finanţelor, DNA şi pe procurorul Jean Uncheşelu, cel care l-a trimis în judecată pe Ponta în dosarul Turceni - Rovinari şi în care acesta a fost achitat defintiv la sfârşitul

Atenționare de călătorie pentru Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, emisă de MAE

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord că, în perioada 30 aprilie – 2 mai 2024, sunt anunțate greve ale ofițer

Cum va fi vremea de la 1 Mai la Paște. Prognoza detaliată pe orașe

HotNews acum o ora
Cum va fi vremea în minivacanța de la început de mai? Temperaturile se vor apropia de 25 de grade în țară, însă în ziua de Paște va ploua în mai multe regiuni. Ce arată prognoza ANM despre cum va fi vremea în câteva orașe mari din țară? Nori frumosi

Echipa de Billie Jean King Cup a României şi-a aflat adversara de la turneul final

Mediafax acum 21 minute
Tragerea la sorţi pentru noul format al turneului final al Billie Jean King Cup a adus echipei României un adversar accesibil. Tricolorele, calificate după victoria împotriva Ucrainei, vor întâlni în primul tur reprezentativa Japoniei. În cazul unui

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

Cehia acordă cuplurilor de acelaşi sex cea mai mare parte a drepturilor cuplurilor căsătorite, dar nu şi dreptul de a se căsători

News.ro acum o ora
Cuplurile de acelaşi sex din Cehia urmează s beneficieze începând de anul viitor de cea mai mare parte a drepturilor de care beneficiază persoanele heterosexuale căsătorite - cu excepţia căsătoriei -, în virtutea unei legi promulgate de către preşed

Rusia susţine că a doboarât şase rachete ATACMS de fabricaţie americană

News.ro acum 42 minute
Rusia a anunţat marţi că sistemele sale de apărare aeriană au doborât şase rachete ATACMS (Army Tactical Missile Systems) produse în SUA şi lansate de Ucraina în ultimele 24 de ore, relatează Reuters. Washingtonul a trimis în secret Kievului rachete

Facebook și Instagram, anchetate de Comisia Europeană pentru încălcarea Actului legislativ privind serviciile digitale

Ziare.com acum 18 minute
Comisia Europeană a iniţiat, marţi, 30 aprilie, proceduri oficiale pentru a evalua dacă este posibil ca Meta, furnizorul Facebook şi Instagram, să fi încălcat Actul legislativ privind serviciile digitale (DSA). „Această Comisie a creat mijloace de p

Deputatul USR Stelian Ion şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Constanţa

News.ro acum o ora
Deputatul USR Stelian Ion şi-a depus candidatura la funcţia de primar al municipiului Constanţa, din partea alianţei Dreapta Unită. „Constanţa este oraşul în care m-am născut, am crescut, oraşul în care am învăţat, am muncit şi mi-am întemeiat famil

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/18°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°