Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Învăţămintele primului tur

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 24 noiembrie 2009 ·

Cu aproape 54 la sută, participarea la vot din acest an este una relativ ridicată, comparativ cu trendul descendent pe care l-a cunoscut în ultimii ani. Odată cu rezultatele comunicate de Biroul Electoral Central au luat sfârşit şi controversele generate de diferenţele dintre prea multele exit-poll-uri din acest an, ale căror estimări însă n-au depăşit marja de eroare.

Rezultatele au confirmat sondajele: Băsescu şi Geoană vor merge în turul 2, iar Crin Antonescu va arbitra meciul pentru titlul de viitor preşedinte. Peste mai puţin de două săptămâni vom şti mai exact decât astăzi ce ne aşteaptă: un nou guvern sau alegeri generale anticipate. Până atunci să trecem în revistă câteva dintre concluziile ce se degajează din acest scrutin agitat şi tensionat.

Prima concluzie este aceea că votul, în general, a fost unul de partid. Nu doar ierarhia, ci şi cifrele arată acest lucru. Singurul care a depăşit scorul partidului – pentru prima dată în istoria alegerilor, a fost Crin Antonescu, performanţă ce se datorează unei evoluţii constant bune în campanie şi unei confruntări finale în care a făcut senzaţie. Departe de a fi învins, Antonescu se vede în situaţia de a fi – prin partidul său – arbitru în turul 2. Scorurile mai mult decât modeste ale candidaţilor de pe locurile 4-7 crează o problemă primilor doi, care nu prea au ce să-şi împartă din zestrea săracă a acestora. Cel mai şocant rezultat din această zonă rămâne cel al lui Kelemen Hunor, care n-a reuşit să adune nici jumătate din porţia tradiţională a UDMR-ului (Frunda a adunat de două ori peste 6% din voturi, iar Marko 5%!). O veritabilă prăbuşire au cunoscut şi preşedinţii celor două partide neparlamentare – PRM şi PNG - care păruseră a fi în reviriment la europarlamentare. Dar cea mai drastică sancţiune a primit „independentul” Oprescu, prăbuţit de pe culmile de 16% ale unor sondaje fantastice, în abisul d

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, întrebat dacă va candida la prezidențiale: „Haideţi să vedem după data de 9 iunie”. Președintele PSD spune că „e ferm convins” că Geoană candidează

HotNews acum 2 ore
Rezultatele alegerilor locale și europarlamentare vor fi hotărâtoare în decizia de a a candida la alegerile prezidențiale, a indicat sâmbătă Marcel Ciolacu într-o emisiune la PrimaTV. În schimb, el spune că este „ferm convins” că Mircea Geoană va ca

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum 55 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 3 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Un oficial român, despre armata obligatorie: „Exclus aşa ceva! Am făcut un an şi patru luni. A fost cam lungă”

Ziare.com acum 2 ore
Marcel Ciolacu, premierul României exclude reintroducerea stagiului militar obligatoriu. El spune că acele vremuri s-au dus și că România are nevoie de o armată de profesioniști. Ciolacu a mai dezvăluit că a făcut armată 1 an și 4 luni și că i s-a p

Marcel Ciolacu dezvăluie când se va putea circula pe cea mai așteptată AUTOSTRADĂ din România

Gandul acum 26 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că segmentul Buzău – Focșani va fi prima parte a Autostrăzii Moldovei care se va deschide pentru trafic. El a adăugat că în cursul acestui an, vor fi finalizați 147 de kilometri din această autostradă. Marcel Ciol

Costel Alexe, după „gluma” despre moldoveni făcută de Marcel Ciolacu: Este un derapaj grav

HotNews acum 2 ore
​Costel Alexe (PNL), șeful Consiliului Județean Iași, care candidează pentru al doilea mandat, a declarată că „gluma” făcută premierul Marcel Ciolacu despre Moldova reprezintă „nepăsarea” față de regiunea din estul României de care PSD a dat dovadă

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

CE Canotaj: Medalie de argint pentru România în proba de patru rame feminin

HotNews acum 28 minute
Echipajul de patru rame feminin al României, alcătuit din Mădălina Bereş, Maria Lehaci, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş, a câştigat medaliile de argint, sâmbătă, la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al Romaniei

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 2 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Presa din SUA scrie că serviciile secrete americane ar fi ajuns la concluzia că e posibil ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi

Ziare.com acum 2 ore
Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi într-o tabără de prizonieri din Arctica în februarie, a relatat sâmbătă Wall Street Journal -

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

18°
sâm.

11°/18°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°