Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preluarea Portului Călăraşi de către Primărie, amânată

Publicat in Adevarul, vineri 25 iunie 2010 ·

Consilierii locali au retras, aseară, proiectul de hotărâre privind trecerea Complexului portuar Călăraşi în proprietatea publică a Primăriei.

La şedinţa de aseară, consilierii locali au hotarât să retragă proiectul privind preluarea portului Călăraşi, aflat în administrarea publică a statului şi în cea a Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Dunării Fluviale(APDF)” SA Giurgiu. În conformitate cu programul de guvernare 2009-2012, aprobat de către Parlament, şi ca urmare a măsurilor dispuse cu privire la restructurarea unor unităţi din subordinea Ministerului Transporturilor, se doreşte predarea complexelor portuare administraţiilor locale. Se pare însă că la Călăraşi acest subiect a încins spiritele în rândul consilierilor locali. Deşi Primăria doreşte să facă acest transfer, consilierii nu-şi dau acordul pentru a aproba tranzacţia. „ Se fac diligenţele necesare pentru a vedea punctul de vedere al celor de la Giugiu. Urmează să stabilim dacă vor ca partea lor de acţiuni să fie răscumpărată sau nu“, a declarat primarul Nicolae Dragu. Citiţi şi: PRIMĂRIA SLOBOZIA CONTINUĂ SĂ RISIPEASCĂ BANII PUBLICI SPORURI DE CRIZĂ ACORDATE DE PRIMĂRIA ŢĂNDĂREI

Interese de afaceri

În prezent, capitalul APDF Giurgiu este deţinut în proporţie de 80% de statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructură, iar 20% de SC Fondul Proprietatea SA. APDF Giurgiu a concesionat pentru 49 de ani bunurile aparţinând statului de pe raza oraşului, iar veniturile obţinute sunt rezultate din închirierea terenurilor. Este vorba despre 62.500 mp în Portul industrial, 81.505 mp în Portul comercial, 5.091,42 mp Cap pod Chiciu şi 57 mp Cap pod Chiciu, practic, portul funcţional. Primarul Dragu a anunţat, în urmă, cu câteva luni, că interesele unor oameni de afaceri locali împiedică preluarea portului de către autorităţile locale. Aceştia ar fi închiri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cafeaua sintetică ar putea deveni o realitate

Mediafax acum o ora
Consumul global de cafea este uriaş, cu două miliarde de ceşti băute zilnic. Această dependenţă are un preţ mare: defrişări masive, salarii mici pentru fermieri şi emisii semnificative de carbon. Pe măsură ce schimbările climatice ameninţă producţia

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 2 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 2 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 59 minute
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 2 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 46 minute
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

România TV devansează PRO TV şi devine cea mai urmărită televiziune a României

Gandul acum o ora
România TV a urcat, duminică, pe primul loc in topul audientelor, lăsând in urmă PRO TV. Cota de piață inregistrată de România Tv timp de douasprezece ore a fost de 12,3 la suta fata de doar 9,9 la suta cat a obtinut PRO TV. România TV continuă sa d

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum o ora
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

România încheie Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Rimini cu locul 4 la senioare

Mediafax acum 5 ore
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Echipa de senioare formată din Sabrina Maneca Voinea (dublu medaliată cu argint în finalele la sol şi bârnă), Ana Maria Bărbosu (locul 4 la sărituri), Amalia Ghigoarţă şi Lilia Cosman (locul 4 la bârnă) a ev

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/21°