Acum şaizeci de ani, în noiembrie 1952, în Praga, fostul secretar general al partidului comunist din Cehoslovacia, un stalinist fanatic împreună cu alţi treisprezece importanţi exponenţi ai partidului, în majoritate evrei, au fost condamnaţi la moarte fiind acuzaţi de trădare şi că ar fi participat într-o conspiraţie sionistă. Sursa: CODRIN PRISECARU
În acelaşi timp, paranoia din ultima fază a tiraniei lui Stalin a dus la eliminarea fizică a membrilor Comitetului Antifascist Evreiesc, printre care celebrul poet de limba idiş, Peretz Markish, şi la decizia macabră de încarcerare a medicilor evrei care au fost acuzaţi că ar fi încercat să îi otrăvească pe liderii sovietici. Dacă Stalin nu ar fi murit în martie 1953, aceşti doctori ar fi fost executaţi.
Cum a fost posibil ca internaţionalismul bolşevic să degenereze într-un antisemitism feroce cu nimic diferit de excesele propagandistice ale „Sutelor Negre” din Rusia ţaristă? Unde dispăruse promisiunea umanismului marxist, visul solidarităţii proletare indiferent de limbă sau origine? Nu există oare ceva ascuns în gramatica secretă a obsesiilor stângiste, în fantasmele politice fundamentale ale Stângii, care să explice asemenea răbufniri vulgare de intoleranţă?
Robert Wistrich, un istoric meticulos şi extraordinar de erudit al pasiunilor politice moderne, printre care socialism, sionism şi echivalentele acestora pe palierul de extremă dreaptă al continuumului ideologic, a scris un tratat asupra propensiunilor antisemite persistente în mişcările revoluţionare de stânga. Autorul arată cum idei de natură resentimentară au marcat viziunea socialistă asupra evreilor, care au fost percepuţi drept agenţi ai instinctelor şi viciilor capitalismului. Chiar şi înainte de Revoluţia Franceză, personalităţi importante ale iluminismului au adoptat atitudini profund iudeofobe.
În Franţa, Voltaire i-a acuzat cu vehem