Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Stranierii salvează piaţa imobiliară

Publicat in Adevarul, duminică 3 iulie 2011 ·

Agenţii imobiliari spun că preţurile la apartamente vor creşte cu 5% după venirea sucevenilor din străinătate. De la începutul anului, s-au încheiat lunar câte zece tranzacţii, majoritatea fiind prin Programul „Prima Casă“.

Reprezentanţii agenţiilor imobiliare primesc o gură de oxigen cu Programul „Prima Casă“ şi venirea concediului, când sucevenii plecaţi peste hotare se întorc acasă. „90% din cei care au tranzacţionat locuinţe prin agenţia noastră sunt prin acest program“, a spus Lăcrămioara Dascălu, administrator. Sucevenii care vor să-şi ia un apartament prin „Prima Casă“ nu trebuie să deţină nicio locuinţă şi să nu aibă credit ipotecar. Aceştia trebuie să dea un avans de 5% din preţul de achiziţie, dobânda practicată de bănci pornind de la 3,5%.

Nu au vândut nicio casă

„S-a reluat programul «Prima Casă» şi ne aşteptăm ca cererea să crească. Mai mult, în lunile iulie şi august se întorc şi stranierii şi vor fi cereri mai multe“, ne-a spus Gabriel Nae, administratorul unei alte agenţii imobiliare. În mod obligatoriu, spun reprezentanţii agenţiilor, preţurile vor creşte uşor. „Omul, dacă vede că are clienţi, va ridica preţul în speranţa că va obţine mai mult. Cam cu 5% estimăm că vor urca“, a mai spus Gabriel Nae.

De la începutul anului, nicio agenţie imobiliară din oraş nu a reuşit să vândă mai mult de zece apartamente într-o lună, dintr-un total de peste 400 scoase la vânzare de fiecare. Această situaţie este determinată de puterea scăzută de cumpărare a populaţiei şi de îngheţarea creditărilor bancare.

Caută ieftin şi modern

„Nu am vândut nicio casă şi niciun teren anul acesta. Cele mai importante tranzacţii au fost un apartament de două camere în cartierul Obcini pe care l-am vândut cu 35.500 de euro şi o garsonieră în Burdujeni cu 18.000 de euro. Au fost clienţi, au întrebat, dar nu a cumpărat ni

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 45 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum o ora
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 3 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum o ora
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

O mașină de spălat vase defectă a întrerupt concertul Filarmonicii din Hamburg

HotNews acum o ora
O maşină de spălat vase defectă a dus la întreruperea unui concert de orchestră la sala de concerte Elbphilharmonie din Hamburg, duminică, relatează DPA, preluată de Agerpres. Sala de concerte a Elbphilharmonie din HamburgFoto: Volker Hohlfeld / ima

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 11 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°