Teatrul Naţional de Operetă ”Ion Dacian" anunţă un nou weekend de întâmplări cu tâlc şi jocuri magice, copiii de vârstă preşcolară fiind invitaţi să participe sâmbătă, 17 aprilie, şi duminică, 18 aprilie, ora 18.30, la sărbătoarea de la curtea Micului Prinţ, informează secretariatul literar.
Propunerea instituţiei vine în întâmpinarea spectatorilor familişti, care pot veni la spectacol însoţiţi de cei mici, ştiind că aceştia vor beneficia de o experienţă de calitate într-un spaţiu rezervat exclusiv copiilor. Astfel, în timp ce părinţii urmăresc opereta ”Silvia" în sală, cei mici vor învăţa o mulţime de lucruri alături de cel mai simpatic Prinţ din întregul Regat. Ba chiar ne vom lua la întrecere să vedem cine e cel mai harnic şi mai curajos invitat de onoare. Căci nu sunt de ici de colo nici numerele noastre de coregrafie, nici lecţiile de desen de la curte, mima, marionetele şi toate jocurile teatrale pe care ajutoarele Prinţului şi Zâna cea Roşie le-au pregătit, găsindu-le cele mai haioase nume. Iar dacă ne dovedim cu toţii demni de încrederea Prinţului, micul elev de neam ales ne va răsplăti, învăţându-ne să facem cele mai frumoase coroane din hârtie colorată şi cele mai năstruşnice păpuşi.
Coordonatoarea programului artistic este Mioara Ifrim, actriţă a Teatrului Naţional de Operetă ”Ion Dacian", echipa de poveste fiind completată prin implicarea pro bono a unor tineri talentaţi, studenţi ai Facultăţii de Teatru de la UNATC ”I.L.Caragiale".
Accesul în incinta Studioului se va face cu 30 de minute înaintea începerii spectacolului, în baza prezentării biletului pentru spectacol (părinte), a biletului special pentru copil şi a unei declaraţii semnate, aceasta urmând să fie pusă la dispoziţia părinţilor de personalul Studioului.
Biletele pentru copii, emise de teatru, sunt disponibile doar prin rezervare telefonică sau e-mail. În baza